Patriarhul Daniel sponsorizat acum pentru construirea Catedralei și de către producătorii de ketchup

Azi B.O.R.și un important producător de ketchup sărbătoresc Duminica Tomi:

Publicitate: Rețeua de farmacii Sensiblu se extinde acum și la Polul Nord.

Vezi în exclusivitate noul logo al farmaciilor Sensiblu de la Polul Nord:

CRISTOS O ÎNVIAT DIN MOȚI !

Tulai Doamne, oamenii de știință ardeleni or reușit în sfârșit să finalizeze în această sfântă zi un studiu din care reiese o concluzie științifică surprinzătoare: Cristos o înviat din moți !!!

Dar să detaliem în ce o constat studiul din care o reieșit concluzia indubitabilă de mai sus, ce l-o băgat în sperieți până și pe Suveranul Poncif: 

• mai întâi s-or luat o mie de moți și, după ce or gătat butia de pălincă, tăți s-or declarat gata să meargă pe apă. Și cu soacra în spinare. 
• apoi s-or luat tăți cârciumarii din Țara Moților și niciunul nu a întâmpinat vreo problemă în a ne convinge că apa pe care ne-a adus-o la masă îi vin.
• apoi am mers cu moții la Sfânta Înviere la biserică și când or zbierat o dată tăți la un cerșetor olog din fața bisericii “Fută-te Dumniezo, cioară!”, ologul s-o înzdrăvenit subit și imediat o început să umble în pas alergător spre poartă.

Dând noi publicității acest studiu de necombătut, până și conducătorii Marii Loji Musonice or fo’ nevoiți să recunoască că, indubitabil, Cristos o înviat din moți. Unul dintre ei chiar ne-o mărturisit că la începuturile creștinismului, de Sfintele Paști toți creștinii cântau “Cristos o înviat din moți”. Dar apoi or intervenit forțele musonice, care-i urau pe moți pentru iuțimea lor, și or băgat un “r” la mijlocul cuvântului „moți”.

Prin urmare, împreună cu Romica Jurcă si Ortansa Jude, protestăm împotriva climei masonice de influență mediteraneană, care să nu-și mai dea atâtea fronturi de aere cât timp Cristos o înviat din moți și noi am topit în '68 cu laserul tancurile rușilor direct peste Prut.

Chestionat și el de specialiștii ardeleni, Avram Iancu o declarat că în principiu n-are nimic împotrivă că Cristos o înviat din moți, atât timp cât nu intenționează să-i răpească lui titlul de “Crăișorul muților”.

Game of Thrones în varianta mioritică

În care se arată cum ne-am pricopsit noi cu ungurii pe aici

Era prin anul 955, iar ungurii pustiau toată Europa cu concursul lui Sorinel Pustiul şi Liviu Pustiul. 
“Eu vara nu dorm, căci nu am somn, ci pustiesc”, cântau ungurii cu foc (și sabie) în timp ce pustiau.  

 

Dar să revenim la anul 955, anul bătăliei de la Lechfeld. Înaintea acestei bătălii, ungurienii (păgâni la acea vreme) erau foarte fericiţi, cutreierând prin toată Europa centrală pentru a vâna călugări, după cum ne spune episcopul Gerhard în monografia sa “Vita Sancti Uodalrici”. Trofeele de călugări erau foarte preţuite la vremea aia de ungurieni, mai ales cele de călugări sprinteni la fugă şi în consecinţă mai greu de prins. De altfel, se pare că Bulcsú, căpetenia militară a ungurienilor, construise chiar un ţarc de vreo câteva sute de kilometri pătraţi unde creştea special pentru vânătoare o rasă de călugări deosebit de sprinteni. O dată pe an, de preferinţă iarna, organiza în ţarc o vânătoare de călugări la care invita toate celelalte căpetenii unguriene. Ca o dovadă de compasiune pentru cei loviţi de soartă, exemplarele vânate erau donate unui trib fino-ugric de canibali orfani.

(Notă: tradiţia a fost perpetuată până astăzi la Balc de un celebru oligarh, care vânează mistreţi în coteţ).

Supărat pe măcelurile ungurilor, măceluri care, conform istoricilor, se pare că au făcut oamenilor mai mult rău decât bine, împăratul german Otto cel Mare s-a pus în fruntea a 8000 de cavaleri germani şi, printr-o organizare exemplară, i-a bătut pe ungurieni de le-a sunat laptele de iapă în cap. Ba mai mult, în timpul fugii unii ungurieni au pierdut şi carnea crudă de sub şeile cailor.

Vreo 1500 de unguri rătăciţi în timpul fugii au fost omorâţi creştineşte chiar de către ţăranii germani. Dar aceştia din urmă, oameni cu frica lui Dumnezeu, nu i-au omorât chiar pe toţi ungurienii prinşi, ci unora (tot conform unui vechi obicei creştinesc) le-au tăiat nasul şi urechile şi i-au trimis acasă la parada modei (după cum ne spune cronicarul Widukind din Corvey).

                                                                                          

Reîntorşi în Panonia, ungurii au argumentat că e mai uşor să te lupţi cu un teritoriu nelocuit şi au început ocuparea Transilvaniei.

Dar noi nu suntem de acord cu istoricii ungurieni. La venirea ungurilor in Transilvania ei au gasit aici o populaţie stabilă, condusă de români neaoşi, cum ar fi Menumorut. Până şi astăzi taţii români îşi botează băieţeii cu acest nume cu rezonanţă pur românească, după cum corect au arătat istoricii români. Mai mult, cunoscuții istorici dacopați youtube-ologi au demonstrat chiar că numele Menumorut este de origine pur dacică, el atestând continuitatea dacică în Transilvania până la venirea ungurilor. De altfel, continuitatea dacică în Transilvania mai este atestată și de următorul eveniment istoric: înaintând cu trupele sale în zona Someșului, căpetenia maghiară Tuhutum s-a oprit să facă baie într-un lac. Când a ieșit din apă, nu tu haine, nu tu cal, cine-o fo primu-n Ardeal? Drept represiune, ungurii au exterminat imediat toată populația de viezuri dacici din Transilvania, înlocuind-o cu burszuci (ei veniseră cu burszucul crud sub șeile cailor, după cum au demonstrat istoricii români).

Există totuşi un argument al istoricilor unguri care ne pune pe gânduri. Cronicarul Anonimus, secretar al regelui Bela al Ungariei, ne spune că în Transilvania ungurii s-au confruntat cu o populaţie care folosea suliţe şi săgeţi rudimentare. S-a dovedit ştiinţific că un asemenea armament rudimentar era prea perfecţionat pentru a fi folosit de români, care luptau încă la cârciumă cu topoare de silex.

De asemenea, legenda spune că una dintre căpeteniile găsite de unguri in Transilvania (Gelu), fiind grav rănită în luptă şi aşteptând moartea iminentă, i-a trasat calului sarcina să-i sape groapa cu copita, ceea ce animalul a şi făcut. Cercetătorii au dovedit că în acea perioadă (sec. X-XI) românii nu reuşiseră încă să-şi înveţe caii să sape morminte. În acea vreme, la români, această sarcină era încă apanajul exclusiv al groparilor care aveau o poziţie de monopol pe piaţa economică a săpării mormintelor.

Deci: pe cine au găsit de fapt ungurienii în Transilvania? „A fi sau nu a fi în Transilvania, aceasta-i întrebarea”, ca să-l parafrazez pe un general dacopat scăpat în studioul Nașul TV. 

Publicitate!

Adu, mamă, maioneza, ca să-mi șadă bine freza!

De câte ori îmi crește părul ca accizele la carburanți mă duc să mă tund la Marele Maestru al Ordinului Frizerilor din rondul de la Kogălniceanu. E dat dreacu’ omu’, conform propriilor relatări „l-a tuns și l-a frizat și pe Isărexu”, l-a apostat pe finanțist cu o friză ca pe Acropole, „să moară ce-am pă casă”. A fost Tartorul Băncilor atât de încântat de noua sa freză, că imediat i-a oferit frizerului un post la B.N.R. (acesta fiind și absolvent de A.S.E., facultate pe care a terminat-o la particular într-o efuziune vulcanică, adică „magma cum laude”, cum spune stăpânul briciului Mircea, adicătelea frizerul). Spre decepția Guvernataurului comunal al B.N.R., oferta acestuia a fost refuzată („Eh, m-aș fi plafonat acolo”, îmi mărturisise cândva frizerul. „Ca dobânzile la depozite”, îi răspunsesem eu).

Desigur, la mine în mod normal nici nu s-ar uita, îmi spusese frizerul când ne-am văzut prima oară, el tunde numai oameni importanți, dar nu știe de ce îi sunt simpatic: „Așteptam un om important, eram prins cu treburi serioase, dar acum treci matale pe scaun dacă tot ai venit, nu știu de ce îmi ești simpatic”, răsunase glasul lui în frizeria goală când ne-am întâlnit prima dată.

Dar să lăsăm prezentările și să trecem la judecățile de valoare și dezvăluirile în premieră pe care mi le-a împărtășit frizerul cu ocazia tunsorii de ieri:

-Bună ziua, îi zic frizerului, iată că geniul dumneavoastră profesional m-a determinat să trec din nou să mă tundeți, căci lupul schimbă părul, dar năravul ba.

-Mda, așa este, sunt bun...eram foarte prins...dar acum treceți dacă tot ați venit, fir-ați să fiți de simpatic! Cortextul internațional este foarte tulbure, dom’ne, bine că m-am abținut să intru în politică, mulți clienți mă imploraseră. Dar eu nu și nu, m-am dedicat meseriei, parcă frizerii ieșiți acum mai știu să tundă? Niște nenorociți, niște stârpituri! Nici șuvița lu’ Băsescu n-ar reuși ăștia s-o reteze, ‘tu-i în noroc dă antricapați! Io dacă voiam îmi luam doctorat în freză, tundeam acu’ numa’ vedete cu bani grei, nu tot felul de pârliți...de fapt, mă refeream la colegele mele...ele tund pârliți, că eu tund numa’ oameni mari. Pe vremea lu’ Ceaușescu eram ăl mai tare frizer și cosmetrician, țâță de mâță, odată a venit Miliția la mine să-i ajut să stabilească data morții unui cadavru neînsuflețit dupăăă...(scoate un bilet din sertar de pe care citește)..starea de macerație a cuticulei părului de la axile. Atâta eram de bun, băga-mi-aș pu..., huooo, bine a zis ăla, apari la televizor la oră fixă, zici că ești cucu’ lu Udrea din pendulă, ‘te-n cur dă balaozaur, a urlat frizerul, eu făcând pe mine de frică din cauza briciului ce mi se avânta năvalnic pe la ureche.

(Of, de-acu’ încolo trebuie să verific programul TV înainte să mai vin la nebun să mă tundă, că dacă mai apare Băsescu la tembelizor cât sunt pe scaun, frizerul e în stare să-mi ia gâtu’ cu briciul Mircea mai repede decât scoate țiganu’ sârmele din fieru’ beton, mi-am zis. Mi-a trecut lama andină pe la ureche, mi-am scăpat urechea prin urechile acului).

Din fericire Băsescu a dispărut repede de pe micul ecran, pentru a lăsa locul emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”:

-Ai văzut, dragă, ce s-au caftit curvele astea două aseară? (îl întreabă cu vădită încântare pe frizer una dintre colegele sale, arâtând cu degetul spre două dintre concurente).

-Am văzut, s-au păruit de li s-a văzut și chiloții la hahalere, asta înseamnă să lași două muieri închise în aceeași cameră, fără oglindă, este de părere frizerul.

-Ai auzit, dom’le, ce zicea Chioru’ matrafoxat, că câr, că mâr, că Ponta, că ascize la benzină..., mă întreabă brusc frizerul.

-Am auzit, da’ mă doare-n cur de accizele lor la benzină, că eu merg numa’ cu diesel, am zis.

-Foarte bine, foarte bine, așa ar trebui să procedeze toți românii, să le dăm o lecție parșivilor, mă aprobă frizerul. Păi nu era bun, dom’le, Vadim, pac-pac-pac, cu mitraliera pă stadion, io la parlamentari le-aș fi dat cu gloanțe dum-dum, iar la ăia mai mici de la județ cu gloanțe vidia, cum a dat teroriștii la Revoluție!

-Eh, mai periculoasă decât vidia e invidia, când ți-a intrat invidia-n oase dracu’ te-a luat întru împărăția lui, îmi dau eu cu părerea.

-Păi să-i zicem, dom’ne, lui Putin să ne trimită și nouă niște gloanțe de-astea invidia, că el nu mai are nevoie, de când a șutit Crimeea alții îl invidiază pe el, se hlizește frizerul. Noi am fost niște proști, acum Crimeea putea să fie a noastră.

-Cum așa?- îl descos eu.

-Păi dacă regele Mihai nu întorcea armele la 23 august 1944, noi mai prelungeam războiul cu 6 luni, am văzut eu la televizor când picase emisia la Antena 3. În șase luni avea nemții timp căcălău să inventeze ei bomba atomică și să le-o pună sub cur la ruși. Iar noi eram aliații lor și IAR-urile erau cele mai bune avioane din al doilea război mondial și nemții ne-ar fi dat nouă Ucraina cu Crimee cu tot, ca s-o spoliem ca și când ar fi fost țărișoara noastră. Dar noi am fost niște șancali.

-Așa este, am confirmat eu, nu poți fi și șancal și măgar în același timp, riscul fariseismic e mare. Lasă că acu’ ne survolează câte-o zburătoare N.A.T.O., ca în cartea aia, „Zbor deasupra unui cuib de matracuci”.

-Dom’ne, să-ți fac o mărturisire, știi ce cred io de fapt ?- zise Marele Maestru, în timp ce-și finaliza opera. Io cred că de la Burebista încoa’, în tot cursul istoriei noastre naționale, noi am fost ca în piesa aia „Take, Ianke și Catâr”.