În care se arată care-i treaba cu laserul lui Ceaușescu

Tocmai am avut o discuție cu un domn care crede cu tărie că în 1968 (anul invadării Cehoslovaciei de către ruși), muscalii ne-ar fi invadat și pe noi, dacă tovarășul Ceaușescu nu ar fi topit vreo doua tancuri, așa, la graniță, cu laserul său, frate!

M-am supărat rău pe stigmatul domn, lucru pe care i l-am și spus răspicat:

-Cum să susții, dom’le, că românii au avut laserul abia în 1968? Păi dumneata nu ești patriot! Există dovezi istorice incontestabile din care rezultă că încă din anul 1485 Ștefan cel Mare a folosit laserul împotriva urdiei turcești.

Și i-am citat din „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”, scris de Grigore după Ureche: „Mai apoiu, într-același an [1485], Ștefan vodă, dacă au scos vrăjmașii săi din țară și dacă au răcitu vrémea și caii turcilor au slăbitu, au lovit pre Malcociu la Catlabuga, noiemvrie 16, de au topit toată oastea turcească”.

Micul Prinț - pseudofabulă

Micul Prinț era foarte singur. Singur, atât de singur, cum numai cei de la Talisman reușiseră să surprindă esența singurătății cu mulți ani în urmă. Nici măcar pseudo-tizul său, Micul Print, nu îi mai călcase pragul electoral în ultima vreme. În singurătatea sa, doar Mica Sirenă mai intervenea câteodată intempestiv. Până când mașina de poliție se îndepărta în noapte. Într-o seară, Micul Prinț își luă inima în dinți și puse pe contul său de Facebook, în care nu avea niciun prieten, următoarea postare: "Ah, cât sunt de singur!" A doua zi dimineață, când Micul Prinț se trezi, stupoare: primise o notificare pe Facebook. Cu mâinile tremurând de emoție, Micul Prinț dădu înfrigurat click pe "Notificări" și citi: "Nicio persoană nu a apreciat postarea ta".

Istoria României scrisă de partidul la care am fost ales eu dictator

Pentru că aveam ceva timp liber, m-am luat să scriu o istorie a României care să fie agreată de partidul la care am fost ales eu în mod democratic dictator: P.S.C.G.R.S.A.C.P. (Partidul Societății Civile Gurmande din România Scârbite de Actuala Clasă Politică).

Am zis să o fac din timp, întrucât după ce voi câștiga detașat anticipatele nu-mi voi mai vedea capul de treabă: va trebui să vând cât mai profitabil dregătoriile din teritoriu, să transform D.N.A.-ul în O.N.G. pentru protecția populației de castori din Delta Dunării, să suprim din fașă orice tentativă de contestare a autorității mele democratice și, lato sensu, să întreprind multe alte lucruri pe care trebuie să le facă orice dictator democrat luminat.

Or, ar fi fost o mare greșeală strategică să ajung la putere fără să am deja elaborată o Unică Istorie Adevărată și Unanim Acceptată a României, care să scoată în evidență Interesul Național al P.S.C.G.R.S.A.C.P. din Paleoliticul Inferior și până în prezent. Orice partid democratic care se respectă pe sine, în general și pe dictatorul său, în special, are elaborată o asemenea istorie.

Vă mărturisesc că scrierea acestei opere istorice din perspectiva naționaliștilor gurmanzi nu a fost deloc o întreprindere ușoară, mai ales în ce privește perioada dacică, când din cauza numărului foarte redus de cuvinte din domeniul gastronomiei este posibil ca dacii să se fi confruntat cu grave toxiinfecții alimentare. Apoi, ușor-ușor am ajuns la toxiinfecțiile falimentare de la sfârșitul secolului al XX-lea (Bancorex, F.N.I. etc), pentru ca perioada cea mai ușoară să fie cea dintre ministeriatul Elenei Udrea și preluarea puterii de către Klaus Iohannis, căreia i-am dedicat un capitol intitulat sugestiv „Istoria contemporană a României între Cârnatul de Pleșcoi și Salamul de Sibiu”. 

Lacalut Pa(r)siv

În seara asta niște domnișoare făceau reclamă în Carrefour la pasta de dinți Lacalut. Era plin de afișe peste tot, despre cum îi Lacalut atât de bun, încât dacă în principal românii s-ar spăla pe dinți, iar în subsidiar ar face-o cu Lacalut, dentiștii ar rămâne cu toții fără loc de muncă.

-Ptiu, fir-ar al dracu’, mi s-a revelat în mintea mea bonlavă, carevasăzică stomato-ologii nu fug din România din cauza corupției în special și guvernării de căcat în general, cum credeam eu, ci își iau tălpășița că-i lasă Lacalut cel bun muritori de foame!

Apoi m-am mai uitat puțin la afișe și imediat mi-a sărit în ochi o încălcare flagrantă a Constituției, care făcea ca unii oameni să fie mai egali decât alții. Așa că am protestat imediat:

-Domnișoară, nu vă este frică de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării?

-Da’ de ce? – a întrebat domnișoara Lacalut cu o mare sete de cunoaștere, amestecată cu o combinație de frică, sictir și politețe cauzată de factori obiectivi și subiectivi.

-Păi fiindcă-i discriminați pe homosexuali, e plin pe aici de Lacalut Aktiv, da’ Lacalut Pasiv nu văd nici măcar unul. 

În care se arată ce mineri educați am avut.

Am stat ieri de vorbă cu un domn care în iunie 1990 muncea cu râvnă la stat - practic stătea nu numai în timpul serviciului, ci chiar și după orele de program, motiv pentru care colegii îl bârfeau că intenționează să ajungă șef - undeva în spatele Pieței Universității, pe strada Academiei. 

Ca orice bugetar care dorește să fie promovat, domnul își dezvoltase peste măsură în decursul timpului latura contemplativă. Atât de mult, încât nu-i mai ajungea să contemple continuu în interiorul instituției, ajungând să contemple chiar și în afara sa. În acest context, în iunie 1990, domnul a contemplat cât se poate de bine dubele minerești de pe strada Academiei, fiind astfel în măsură să-mi spună următoarele: „Dom’le, e o minciună că minerii erau niște ființe sălbatice, niște brute. Nu existau în Europa la momentu’ ăla mineri mai bine dotați și mai educați decât ai noștri. Uite, de exemplu, minerii de pe Academiei, pe care i-am contemplat eu ore întregi pe fereastră, erau îmbrăcați în costume minerești impecabile, la patru ace, comunicau între ei prin walkie-talkie și băgau golanii în dube cu mișcări de jiu-jitsu.”