De propagandibus.

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, îmi clamez public dezamăgirea! Unde ne sunt propagandiștii de altădată? Ce, asta pe care o faceți domniile voastre pe Facebook acum e propagandă? Tovarășul Lenin, cel care (după cum ne spune Plekhanov) a făcut primul distincția între propagandistul de înalt nivel și agitatorul de rând, s-ar ridica din raclă, ca mortul din Teleorland, să voteze diletantismul propagandistic facebookian, dacă ar citi postările din ultimele zile.

Date fiind cele de mai sus, pentru a vă ajuta ca din agitatori de rând să deveniți propagandiști de înalt nivel, propagandiști tehnocrați (cum ar veni), țin să vă enunț cele cinci reguli de bază ale unei propagande superioare calitativ:

1. Regula simplificării: reducerea tuturor datelor la o simplă confruntare între „Bine și Rău”, între „Prieten și Dușman”.

2. Regula desfigurării: discreditarea dușmanului prin mânjiri și parodieri din tușe groase, ușor de înțeles.

3. Regula transfuziei: manipularea valorilor consimțite ale populației-țintă în propriile scopuri.

4. Regula unanimității: prezentarea propriului punct de vedere de parcă ar fi opinia unanimă a oamenilor care gândesc așa cum trebuie: atragerea individului cu îndoieli prin „contaminare psihologică”.

5. Regula orchestrării: repetarea la nesfârșit a acelorași mesaje cu diferite variații și combinații. În această privință, unul dintre marii maeștri ai propagandei și-a recunoscut predecesorii: „Biserica catolică continuă să existe”, spunea Goebbels, „pentru că repetă aceleași lucruri de două mii de ani”.

În încheiere vă urez succes! Faceți astfel încât Officium de Propaganda Fidei al Romei - de la care provine și termenul „propagandă” - și care în 1622 a devenit una din congregațiile permanente ale Vaticanului, să fie mândru de voi!

Visul.

Să vedeți ce-am visat azi-noapte: se făcea că eram pe linia frontului cu domnul Isărexu și cu o divizie de bancheri, apăram țărișoara sau cel puțin așa declaram, nu-mi mai aduc aminte, la început visul era cam ambiguu, ca în domeniul oniric, ncsf.

Băi, și de-odată au început să cadă brusc în capu’ nostru tot felu’ de bombe, petarde, intoxicări cu perdele de fum, încât ni se părea că orice artificii am fi făcut nu am fi putut identifica măsurile adecvate care se impuneau în contextul dat.

Ce să ne mai defecăm pe noi, situația era gravă: era o bubuială generalizată mai ceva ca în curte la Adi Minune în noaptea de Revelion, care știți Ștefăneștiu’ de Ilfov.

Speriat, comandantu’ nostru dădu ordin pe divizia de bancheri: „Retragerea! Retragerea!”

Da’ bancherii imediat ripostară printre bombe: „Să se retragă mă-ta, Excelență! Noi nu facem un pas înapoi până nu ni se plătește comision de retragere!”

Așa s-a făcut că eu și divizia de bancheri am rezistat eroic pe linia frontului, apărând țărișoara sau cel puțin așa am declarat după, nu-mi mai aduc aminte, la sfârșit visul era cam ambiguu, ca în domeniul oniric, ncsf.

Finis coronat opus.

-Nimic nu se compară cu un weekend la munte... poate... doar două weekenduri la munte, mi-am zis la sfârșitul săptămânii trecute, deplasându-mă pe niște serpentine cu 5 km/ oră, în spatele unor camioane uriașe încărcate cu copaci hăcuiți.

Privind spre un brad gigantic din ultimul camion, de vârful căruia atârna un steguleț roșu de avertizare, m-am gândit cum vechii conducători greci căutau să preîntâmpine distrugerea mediului înconjurător încă din secolul al VI-lea î. H., când Solon Legislatorul a interzis culturile pe pante înclinate pentru a preveni erodarea solului, iar apoi Pisistrate a introdus o gratificație pentru fermierii care plantau măslini, pentru a contracara defrișările și pășunatul excesiv.

Însă odată ce indezirabilii Solon și Pisistrate au dispărut, oamenii au revenit la vechile obiceiuri, dându-i prilejul lui Platon să consemneze în „Critias”, două sute de ani mai târziu, despre solul Aticii:

„Ce a rămas acum, în comparație cu ce exista înainte, e ca un schelet de om bolnav, căci toată rodnicia și moliciunea pământului s-au epuizat... Unii munți împăduriți sau acoperiți de nesfârșite pășuni cu puțin timp în urmă au rămas doar hrană pentru albine. Pe deasupra, Zeus trimitea ploi abundente în fiecare an, care nu se pierdeau ca acum...[oferind]… surse bogate de apă, izvoare și pâraie, unde se mai păstrează și acum altare, în locurile în care pe vremuri existau fântâni”.

Apoi mi-a fugit gândul la una dintre variantele celebrei Teorii Gaia, cea conform căreia Pământul nu e doar o planetă ce găzduiește viața, ci este el însuși viu, un superorganism uriaș, un corp viu enorm, capabil să-și regleze procesele vitale, autoapărarea, întocmai ca orice organism viu obișnuit, doar că la o scara imensă, planetară. Am zâmbit închipuindu-mi, conform Teoriei Gaia, Pământul ca pe un câine uriaș, iar noi, oamenii, ca pe niște purici supărători. Și am știut că uriașul patruped nu va ajunge până acolo încât să fie nevoit să se scuture prea insistent: istoria, cea care mereu se repetă, ne-a dovedit că puricii au întotdeauna memoria scurtă, astfel că întotdeauna cei mai grași le-au făcut vânt jos de pe câine celor mai slabi.

Pasărea Dodon.

O pasăre Dodo, neîndrăgind vânătoarea, în Réunion cândva trăia,

Dar omul hain, croindu-și cărarea, pe insula cea frumoasă adăsta:

- Veniți, să vânăm cea pasăre Dodo, deprinsă-i să umble în pace pe-aici

Și zilnic nu-și schimbă în scorburi ascunse nici cuibul, nici pana, nici puii cei mici.

                                   

Așa dispăru Dodo cea naivă, ce teamă de omul hain nu avea,

Da’-n zilele ‘ceste-apăru domnul Dodon, cel ce alegătorilor moldavi spunea:

- Nu v-amăgiți ca pasărea Dodo, Réunion n-are locul aici,

Mai bine să frigem ‘cest vânat cu coarne, mistrețul cel mare și iepurii mici.

- Și la sfârșit, înghițind și-un gânsac, să cugetăm ca orișice macac:

La urma urmei, orice Réunion trece tot prin stomac.

Domnilor Boia și Pettit

Băiet fiind, ardeii iuți îi culegeam

Și zi de zi mâncam salam cu soia.

De boia, însă, nu mă atingeam

Și nu puteam, nicicum, gândi ca Boia. 

Căci pentru-ai mei Unirea nu era

O simplă marcă de coniac/ halva

Cu gust de-Armata-a-paișpea în ea.

........................................................

Dar haideți, fraților, să facem pace!

Și în Pettit cel Mare să nu-mpungem cu ace,

Căci Vestul (ca și Estul) nu ne place,

De nu lăsăm Realpolitik în pace.

Trăiască limba română și-amicii săi!

De Ziua Limbii Române mă contactară pe Facebook, ca să-mi propună să țin pentru adepții lor un discurs virulent de extremă dreaptă ortografică, tot soiul de naționaliști gramaticali: Limba română moare, dar nu se predă…la școală, Garda Gramaticii de Fler etc.

M-am conformat, căci vorba ceea, capul plecat cu sorcova, sabia nu-l taie:

„Dragi camarazi ai limbii române,

În aceste vremuri de restriște pentru graiul nostru, ne-am adunat să inhalăm, într-o pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză sui-generis, colbul ce s-a așternut peste trecutul vulcanic al neamului. Iar printr-un mirific proces de difosfopiridinnucleotidpirofosfatază, ca o veritabilă enzimă (proteină) ce catalizează reacția de disociere a unei baze azotate activate sub formă de trifosfat, în formă monofosfată, să ne disociem și noi, pentru totdeauna, de trădătorii de neam și țară, care prin mârșava lor encefalomielopoliradiculonevrită au distrus sistemul nervos al fiilor acestei nații!

Căci țineți minte, degeaba vor încerca ei pe Facebook și aiurea multiple gastropilorduodenojejunostomii asupra noastră, pentru a ne diminua apetitul pentru limba română! Noi îi vom trata de sus doar cu dozele de diclordifeniltriclormetilmetan pe care le merită!

În încheiere vă doresc ca, printr-o termoconductibilitate ridicată la rang de artă, să vă bucurați cât mai mult de căldura corpurilor apropiate”.

(Aplauze, aplauze prelungite, aplauze furtunoase, aplauze în picioare, aplauzele furtunoase în picioare se transformă în ovații, sala-și strigă „ura”).

În care se arată cum ne ajută matematica să călătorim în condiții de maximă siguranță

Domnul K, profesor de matematici într-un orășel de provincie, mi-a servit întotdeauna ca model pentru a rezolva cât mai practic situațiile dificile cu care mă confrunt.

Acum, pentru exemplificare, vă voi povesti cum a rezolvat dânsul cu pragmatism cea mai dificilă situație în care l-a pus viața cea perfidă. Într-o bună zi, profesorul fu înștiințat pe e-mailul său de Yahoo de o rudă mai îndepărtată din Nigeria, Mobutu N’Denghe, de care parcă-și aducea vag aminte din fragedă pruncie, că a primit în Lagos, prin testament, o moștenire de 40 de catralioane de diamante și un compas de cleștar pentru la școală. Încântat, profesorul alergă imediat către agenția de voiaj din oraș, să-și cumpere bilet de avion pentru a-și recupera moștenirea nigeriană. Pe drum se cufundă cu totul în niște calcule complexe, încercând să determine dacă, după ce din moștenire va cumpăra de unul singur Cumințenia Pământului și va finaliza în exclusivitate Catedrala Mântuirii Neamului, apărând astfel la televizor, îi vor mai rămâne bani să înconjoare de trei ori Pământul pe la Ecuator, cu o șalupă ce consumă în medie 50 l de benzină la suta de mile marine, la un preț mediu de 5,5 lei/ 1 l de benzină. Din reveria aritmetică fu scos brusc doar de înjurăturile unui taximetrist și ale unui hipster bărbos (pleonastic vorbind), cărora le blocase trotuarul afectat, prin cutumă, parcării laterale a taximetrelor, circulației skateboardurilor și, uneori, circulației skateboardurilor peste taximetrele parcate lateral.

Printr-un noroc chior, profesorul reuși totuși să ajungă teafăr la agenție, cumpărându-și mult râvnitul bilet de avion către Lagos. Dar abia acum începu frământarea interioară a profesorului, care, din cauză că urmărise constant pe Discovery emisiunea „Dezastre în aer”, dezvoltase o adevărată fobie față de atentatele teroriste cu bombă din avioane.

-Of, of, se lamentă profesorul, cum să ies eu din această lemă dublă (căci, urmare a deformației profesionale, așa numea dânsul dilema, lemă dublă) !?

În cele din urmă, după câteva nopți de nesomn, profesorul găsi cea mai bună soluție pentru a călători cu avionul în condiții de maximă siguranță: își fabrică singur două bombe artizanale, pe care în ziua plecării le luă în bagajul de mână.

-Dar ce faceți cu două bombe artizanale în bagajul de mână, în loc să le băgați la cală? – îl întrebară mirați cei care verificau bagajele.

-Este cât se poate de simplu, răspunse triumfător profesorul. Există o probabilitate matematică, mică, e-adevărat, ca în avionul cu care călătoresc să se afle o bombă. Însă conform teoriei probabilităților, probabilitatea ca în același avion de pasageri să se afle trei bombe în același timp este zero. Astfel, matematica ne ajută să călătorim în condiții de maximă siguranță.