Odiseea administartorului.

Administratorul de la mine din imobil, un bătrân de vreo 85 de ani, a știut întotdeauna, conform propriilor mărturisiri, ca în decursul istoriei să se poziționeze de partea învingătorului. A fost mereu un vizionar, mi-a destăinuit el deunăzi, altfel nici nu ar fi reușit să urce în ierarhie până la funcția de administrator al unui imobil cu nu mai puțin de șapte apartamente. Trei dușmani de moarte are de câțiva ani administratorul de la mine din imobil: ungurii, Soros și Băsescu. „Cortextul” internațional actual l-a pus însă într-o mare dilemă: cu cine să țină în războiul dintre ungurii lui Orbán, care vor să închidă Universitatea Central-Europeană din Budapesta, și Soros? Care dintre ei o fi oare dușmanul mai mic? - se întreabă nedumerit administratorul. Varianta neutralității sale  în această confruntare este total exclusă, e de părere domnul administrator. Păi dacă elitele, cele care ocupă funcții de conducere, cum e și cazul dânsului, nu se implică în această chestiune presantă, cine să o facă, prostimea?

Dimineață m-am hotărât să-i aduc măcar un zâmbet pe buze acestui cadru de conducere, neapreciat niciodată de umanitatea ingrată la adevărata sa valoare, deși întotdeauna s-a dedicat trup și suflet problemelor acesteia. Așa că în timp ce udam ficusul de pe holul blocului, iar domnul administrator tocmai ieșea pe ușa apartamentului său, am mormăit ca pentru mine:

-Al dracu’ ficusu’ ăsta, o cisternă de apă dacă-i pui, atâta suge, zici că e ficusul lui Băsescu. Sau al ocultei mondiale.

-He, he, râse domnul administrator încântat, uitând pentru o clipă de conflictul său interior unguri-Soros, și trecu pe lângă mine în drum spre REBU. Așa cum ar trebui să facă orice organ de conducere din această țară.

Unde se ascunde Ghiță!

SENZAȚIONAL! Ești la un singur click să afli cea mai tare știre a zilei! EXCLUSIV! Doar AICI și ACUM poți afla ce întreaga țară și-ar dori să știe!

Putem face în premieră o dezvăluire senzațională despre un subiect ce a ținut cu inima la gură toată suflarea României. De zile întregi anchetatorii caută să îl găsească pe Sebastian Ghiță, ce părea că a dispărut fără urmă. Ei bine, avem pentru dumneavoastră o informație de ultimă oră menită să schimbe soarta întregii anchete! Doar aici puteți afla în exclusivitate opinia Tartor Ocular despre locul unde se află Sebastian Ghiță chiar în acest moment! Este o informație de ultimă oră, și o poți găsi doar aici! Site-ul nostru vă oferă în premieră opinia Abatelui de la Regulă și a Cocoșului Garlic despre scandalul dispariției misterioase a lui Ghiță. Doar aici, în premieră și în exclusivitate, puteți afla că nu avem nici cea mai mică idee unde se află fugarul Ghiță. Mai mult, Abatele de la Regulă a declarat în exclusivitate pentru site-ul Tartor Ocular că „numărul decibelilor generați de ruperea de ștangă cauzată de subiectul Ghiță-fugarul este unul impresionant, poate chiar mai mare decât numărul banilor aflați în contul Cocoșului Garlic!”.

Sunt curios câte vizualizări va avea acest articol!

Lupta ideologică (din ciclul Dialogurilor între Abate și Cocoșul Garlic)

Zilele trecute l-am întrebat pe bunul meu prieten, Abatele:
- Cum vine treaba asta cu lupta ideologică la noi?
- E lupta dintre stânga și dreapta, toată lumea știe, e la mintea Cocoșului Garlic, mă persiflă Abatele, așa cum obișnuia el să facă mereu.
- Abate, chiar și un Cocoș ca mine știe să caute pe Google definiții, eu te întreb cum stă treaba în realitate la noi.
- Dar ce te interesează? Nu ai lucruri mult mai bune de făcut, cum ar fi să stai degeaba, ca de obicei?- întrebă Abatele plictisit.
- Eu cred că nici tu nu știi, de-aia nu vrei să gavarești!- încerc eu să îl provoc pe Abate.
- Bine, îți spun, nu c-ai înțelege tu, dar să nu zici după aia că nu ți-am explicat meandrele concretului pe îndelete! Până în 1989 nu aveam luptă ideologică, Cocoșule. Pentru că aveam un partid unic, după cum chiar și tu știi. Treaba era simplă, toți erau în tabăra câștigătoare. Ideologic vorbind. Adică luptă ideologică era, dar nu la noi. Poate să mai fi primit unii pachet cu luptă ideologică de la rudele din Vest, asta dacă nu umbla Securitatea în colet să o confiște. Ei bine, ce să facă toți acești oameni după 1989? Partid unic nemaiexistând, trebuia cumva ca oamenii să își găsească calea, tabăra, ideologia. Căci ce ar fi democrația dacă nu ar exista și lupta ideologică? Ar fi ca revoluția fără morți, un fel de lovitură de stat. Prin urmare, au stat tovarășii de vorbă și au agrăit:

- Tu ce vrei să fii?
- Păi... de stânga am fost toată viața, de stânga rămân! Cum altfel să mă asigur că am tot ce îmi trebuie fără să muncesc?- au strigat unii, mulți la număr.
- Foarte bine, atunci noi vom fi de dreapta, că așa trebuie să fim, și de stânga, și de dreapta - au zis ceilalți.
- Bine, și cine va câștiga?
- Cum cine? Noi!
- Care noi?
- Noi, ce nu înțelegeți? Toți!
- Chiar toți???- se mirară cei de stânga
- Da! Toți! Bine... toți, dar mai pe rând, așa... că așa trebuie, înțelegeți...?
- Nu sună rău deloc!- se bucurară tovarășii. Și cum o să facem să câștigăm?
- Păi simplu! Uneori ne-o trageți voi, uneori v-o tragem noi!
- Cum așa? Cum facem asta?
- Păi e simplu. Avem luptă ideologică, stânga vs. dreapta.
- Și oamenii cu cine or să țină? Cu stânga sau cu dreapta?
- Măi, nu prea mai vor ei să țină cu niciunii... s-au cam săturat ei de lupta ideologică...
- Păi și atunci noi cum facem? Că trebuie să câștigăm!
- Uite cum facem! Când vrem să v-o tragem, o să fim de centru-dreapta! Așa lumea o să voteze cu noi, că nu o să fie treaba clară! Și așa v-o tragem! Și vouă, și lor!
- Bine! Dar să știți că și noi o să v-o tragem, și o să fim și noi de centru-stânga!
- Foarte bine, cum spuneam, asta e ideea, să ne-o tragem unii altora! Asta e democrația, fraților!
- Uraaaa!! Uraa!!! Hai că se poate!

- Abate, totuși e ceva ce nu înțeleg, l-am întrerupt eu. Cum adică „centru”? Ce naiba e ăla? Că parcă era vorba de stânga și dreapta, ca să fie luptă ideologică.
- Ce nu înțelegi, Cocoșule? Mi-am răcit gura de pomană cu tine până acum? Ideea e să și-o tragă unii altora, și împreună tuturor.
- Păi da, asta am înțeles, dar care e ideea cu centrul? Ce înseamnă asta?
- Cocoșule, nu o scot la capăt cu tine decât dacă cobor nivelul discuției sub nivelul mării, pe undeva pe fundul Gropii Marianelor. Stânga și dreapta știi ce sunt, nu? Ce crezi tu că poate să fie centrul, adică între ele? Ia ghici?
Eu stăteam cu ochii mari, încercând să deslușesc tainele misterului politic...

Abatele cedă și spuse:
- Cocoșule, toți avem stîngă și dreaptă... iar între ele, mai jos, așa, pe limbajul tău din lumea animalelor, este... Pula... că doar ea se află în centru!
Am rămas perplex.
- Abate, deci Centru înseamnă Pula?
- Da, Cocoșule, acum este clar și pentru o orătanie ca tine?
- Este clar, Abate, am îngăimat eu timid. Deci cum ar veni, avem Pula-Stânga și Pula-Dreapta... așa e la noi?
- Exact așa, Cocoșule! Scot eu din tine un adevărat profesor de la SNSPA!
- Abate, îmi e totul mult mai clar, dar nu pe de-a-ntregul... am înțeles cum e cu cele două... dar, tot nu înțeleg ce este cu lupta ideologică...
- Cocoșule, lupta ideologică este prezentă acolo unde se întâlnesc cele două ideologii.
- Și unde se întâlnesc, Abate?
- Cum unde? întrebă Abatele enervat. Avem Pula-Stânga și Pula-Dreapta! Ghici unde se întâlnesc...
- Deci lupta ideologică...
- E în Pulă! preciză Abatele triumfător. Gata orătanie, suficient material didactic pentru astăzi. Vezi că orătaniile ce manifestă prea multă inteligență ajung primele la tăiere!

De propagandibus.

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, îmi clamez public dezamăgirea! Unde ne sunt propagandiștii de altădată? Ce, asta pe care o faceți domniile voastre pe Facebook acum e propagandă? Tovarășul Lenin, cel care (după cum ne spune Plekhanov) a făcut primul distincția între propagandistul de înalt nivel și agitatorul de rând, s-ar ridica din raclă, ca mortul din Teleorland, să voteze diletantismul propagandistic facebookian, dacă ar citi postările din ultimele zile.

Date fiind cele de mai sus, pentru a vă ajuta ca din agitatori de rând să deveniți propagandiști de înalt nivel, propagandiști tehnocrați (cum ar veni), țin să vă enunț cele cinci reguli de bază ale unei propagande superioare calitativ:

1. Regula simplificării: reducerea tuturor datelor la o simplă confruntare între „Bine și Rău”, între „Prieten și Dușman”.

2. Regula desfigurării: discreditarea dușmanului prin mânjiri și parodieri din tușe groase, ușor de înțeles.

3. Regula transfuziei: manipularea valorilor consimțite ale populației-țintă în propriile scopuri.

4. Regula unanimității: prezentarea propriului punct de vedere de parcă ar fi opinia unanimă a oamenilor care gândesc așa cum trebuie: atragerea individului cu îndoieli prin „contaminare psihologică”.

5. Regula orchestrării: repetarea la nesfârșit a acelorași mesaje cu diferite variații și combinații. În această privință, unul dintre marii maeștri ai propagandei și-a recunoscut predecesorii: „Biserica catolică continuă să existe”, spunea Goebbels, „pentru că repetă aceleași lucruri de două mii de ani”.

În încheiere vă urez succes! Faceți astfel încât Officium de Propaganda Fidei al Romei - de la care provine și termenul „propagandă” - și care în 1622 a devenit una din congregațiile permanente ale Vaticanului, să fie mândru de voi!

Visul.

Să vedeți ce-am visat azi-noapte: se făcea că eram pe linia frontului cu domnul Isărexu și cu o divizie de bancheri, apăram țărișoara sau cel puțin așa declaram, nu-mi mai aduc aminte, la început visul era cam ambiguu, ca în domeniul oniric, ncsf.

Băi, și de-odată au început să cadă brusc în capu’ nostru tot felu’ de bombe, petarde, intoxicări cu perdele de fum, încât ni se părea că orice artificii am fi făcut nu am fi putut identifica măsurile adecvate care se impuneau în contextul dat.

Ce să ne mai defecăm pe noi, situația era gravă: era o bubuială generalizată mai ceva ca în curte la Adi Minune în noaptea de Revelion, care știți Ștefăneștiu’ de Ilfov.

Speriat, comandantu’ nostru dădu ordin pe divizia de bancheri: „Retragerea! Retragerea!”

Da’ bancherii imediat ripostară printre bombe: „Să se retragă mă-ta, Excelență! Noi nu facem un pas înapoi până nu ni se plătește comision de retragere!”

Așa s-a făcut că eu și divizia de bancheri am rezistat eroic pe linia frontului, apărând țărișoara sau cel puțin așa am declarat după, nu-mi mai aduc aminte, la sfârșit visul era cam ambiguu, ca în domeniul oniric, ncsf.

Finis coronat opus.

-Nimic nu se compară cu un weekend la munte... poate... doar două weekenduri la munte, mi-am zis la sfârșitul săptămânii trecute, deplasându-mă pe niște serpentine cu 5 km/ oră, în spatele unor camioane uriașe încărcate cu copaci hăcuiți.

Privind spre un brad gigantic din ultimul camion, de vârful căruia atârna un steguleț roșu de avertizare, m-am gândit cum vechii conducători greci căutau să preîntâmpine distrugerea mediului înconjurător încă din secolul al VI-lea î. H., când Solon Legislatorul a interzis culturile pe pante înclinate pentru a preveni erodarea solului, iar apoi Pisistrate a introdus o gratificație pentru fermierii care plantau măslini, pentru a contracara defrișările și pășunatul excesiv.

Însă odată ce indezirabilii Solon și Pisistrate au dispărut, oamenii au revenit la vechile obiceiuri, dându-i prilejul lui Platon să consemneze în „Critias”, două sute de ani mai târziu, despre solul Aticii:

„Ce a rămas acum, în comparație cu ce exista înainte, e ca un schelet de om bolnav, căci toată rodnicia și moliciunea pământului s-au epuizat... Unii munți împăduriți sau acoperiți de nesfârșite pășuni cu puțin timp în urmă au rămas doar hrană pentru albine. Pe deasupra, Zeus trimitea ploi abundente în fiecare an, care nu se pierdeau ca acum...[oferind]… surse bogate de apă, izvoare și pâraie, unde se mai păstrează și acum altare, în locurile în care pe vremuri existau fântâni”.

Apoi mi-a fugit gândul la una dintre variantele celebrei Teorii Gaia, cea conform căreia Pământul nu e doar o planetă ce găzduiește viața, ci este el însuși viu, un superorganism uriaș, un corp viu enorm, capabil să-și regleze procesele vitale, autoapărarea, întocmai ca orice organism viu obișnuit, doar că la o scara imensă, planetară. Am zâmbit închipuindu-mi, conform Teoriei Gaia, Pământul ca pe un câine uriaș, iar noi, oamenii, ca pe niște purici supărători. Și am știut că uriașul patruped nu va ajunge până acolo încât să fie nevoit să se scuture prea insistent: istoria, cea care mereu se repetă, ne-a dovedit că puricii au întotdeauna memoria scurtă, astfel că întotdeauna cei mai grași le-au făcut vânt jos de pe câine celor mai slabi.

Pasărea Dodon.

O pasăre Dodo, neîndrăgind vânătoarea, în Réunion cândva trăia,

Dar omul hain, croindu-și cărarea, pe insula cea frumoasă adăsta:

- Veniți, să vânăm cea pasăre Dodo, deprinsă-i să umble în pace pe-aici

Și zilnic nu-și schimbă în scorburi ascunse nici cuibul, nici pana, nici puii cei mici.

                                   

Așa dispăru Dodo cea naivă, ce teamă de omul hain nu avea,

Da’-n zilele ‘ceste-apăru domnul Dodon, cel ce alegătorilor moldavi spunea:

- Nu v-amăgiți ca pasărea Dodo, Réunion n-are locul aici,

Mai bine să frigem ‘cest vânat cu coarne, mistrețul cel mare și iepurii mici.

- Și la sfârșit, înghițind și-un gânsac, să cugetăm ca orișice macac:

La urma urmei, orice Réunion trece tot prin stomac.