Ploaia care va pleca (antiportret)

Sunt un frate bătrân, care crede-n nedreptate,

Am ochi vineți și am mâinile pătate.

Iubesc petele și zoaia și cămășile-nfiorate,

Zic dă morți când mi se-aruncă vorbe-n spate.

Un fapt fără importanță mă poate face să sperii

Ce-i sfânt. Nu pun în balanță ce bălmăjesc efemerii.

Peste tot atârnă greu
Teama de Securitate...

Curcanii lui Usatîi (adaptare după Ion Pribeagu)

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, le-a dat „cadou" câte 1.000 de dolari medicilor și asistenților români care au mers în Republica Moldova să ajute spitalele în criza COVID. El le-a dat banii în plic, la ceremonia de primire, și le-a promis că la finalul misiunii le va da curcani de rasă. Impresionat de acest gest, fratele curcanilor, Cocoșul Garlic, personalitatea ascunsă a Abatelui de la Regulă, a decis să adapteze la cortext, în cinstea mărinimosului primare, următoarea poezie scrisă cândva de Ion Pribeagu:

Avea narghilea Usatîi,

Cel plin de cipici și bani,

Și avea crescătoria

Cea mai mare de curcani.

Specii rare și moțate,

Cloncănari cu creste scurte,

Șapte sute în cotețe

Și vreo patru sute-n curte.

Trimitea și-n țări străine

La franceji și africani,

Căci avea crescătoria

Cea mai mare de curcani.

Și-n Rusia, patria mumă

Trimitea curcani de soi.

Să-i mănânce oligarhii

Cu soleancă și-usturoi.

Dar o groaznică năpastă

Îi fusese scrisă-n sorți

Că-ntr-o noapte vreo trei sute

De curcani căzură morți.

Celorlalți le curgea nasul

Aveau febră,-n gât dureri,

Li se înroșise moțul

(Aveau numai neplăceri).

Dădu telefon Usatîi,

La-nțeleptul Arafat:

Mi se curăță curcanii,

Zi, mărite, ce să fac?

Ai să faci după tipic,

Zise Arafat cam peltic:

Iei trei fire de-arpagic,

Le-nvelești într-un fișic,

Iei fistic și mezelic,

Le stropești cu țipirig,

Tragi trei ași și un birlic,

Scoți din foc un irmilic,

Păr din coadă de pisic,

Un belciug de la caic,

Teșitură de popic,

Pui praf galben dintr-un plic,

O felie de șoric,

Măduvă de mort calic,

Coamă de vițel pitic,

Două copci de la ilic,

Le pui toate-ntr-un ibric,

Le strecori prin alambic,

Spui de trei ori „ciocu mic!”

Te-nvârtești într-un cipic

Și cu degetul cel mic

Ungi curcanul pe buric

Și-i legi creasta cu aspic

Asta și-altceva nimic!

Totuși, de nu funcționează Planul A,

Cel de mai sus,

Trecem l-altă strategie,

Căci e coronavirus,

Ciuma pangolinului,

Pe puntea suspinului...

Trimite-mi felceri, mărite,

Plânse-Usatîi cu glas stins,

Că le dau ghelir și lire,

Din avutu-mi necuprins.

Ba le dau chiar și dolari,

Să le fac alișveriș.

Și de-or face pangolinul

Să o ștergă pe furiș,

Jur că un curcan de rasă

Fieștecare are-n dar,

Să-l aducă-n România

Să se-nfoaie în Fanar.

Balada pandemiei „în dromader” *

De-aş avea patru dromadere,

N-aș mai visa Apollinaire,

L-aș admira pe tov. Cercel,

Cu „pandemia-n dromader”,

Si j'avais quatre dromadaires.

De-aş avea patru dromadere,

La capul lor nu m-aș uita,

Ci-aș aștepta să vină toamna,

Când pe cocoașă o vom lua,

Si j'avais quatre dromadaires.

De-aş avea patru dromadere,
Aș pribegi pe străzi rebel
În acea lume de himere
Ce-a fost a domnului Cercel,
Si j'avais quatre dromadaires.

* „Evoluţia în dromader înseamnă că acum noi vedem capul cămilei. Urmează o perioadă de acalmie, care va fi luna iulie - august, după care din septembrie - octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei” (Adrian Streinu-Cercel, link despre pandemia „în dromader”) 

Marile migrații de pe teritoriul României.

În ordine oarecum cronologică, marile migrații de pe teritoriul țării noastre sunt următoarele:
-goți;
-huni;
-gepizi;
-avari*;
-slavi;
-bulgari;
-unguri;
-pecenegi;
-cumani;
-tătari;
-turci;
-nemți;
-ruși;
-avizi*;
-covizi.

*Încă mai studiez dacă avarii ajunși la Dunăre prin anul 562 se înrudesc genetic cu avizii din perioada capitalismului de cumetrie.

Elegii în vremea coronaviersului

1. De-atâtea nopți aud fonic poluând,

Aud materia la TV plângând...

Mi-e foame, și mă duce-un gând

Spre locuințele zacustre.

Și par că dorm păscând uri nude.

Ins, patemă, iz, bestii-un val.

Tre’ să ar prin somn și mi se pare

Că n-am tras plodul de la mall.

Un gol isteric e în tinde,

Pe-aceleași vremi, uri mă găsesc…

Și simt cum de atâtea zoaie

Pietonii grei mă prea bușesc.

2. Cârnații albi, cârnații negri

Stau goi în frigiderul solitar.

Decor de doliu funerar…

Cârnații albi, cârnații negri.

Cârnații albi, cârnații negri,

Stau goi în frigid cer. Insolit dar!

Decor de doliu fun e rar…

Cârnații albi, cârnații negri.

Cu penne arrabiata albe, penne negre

O pasă rea cu glas amnar

Mă prinde iască-n parcul solitar,

Cu penne arrabiata albe, penne negre.

3. O zi fără anotimp, dar cu-ordonanță militară,

Și prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,

Produse-n galantar n-au început s-apară,

Mulți vin, ocărăsc, și noaptea se lasă.

4. Corbii și guvernul îți spun: stai acasă,

Citește cărți, să-ți pară că ești viu!

Țăcăne un ceas singur pe masă,

Toate câte sunt, să nu le știu?!

Poezie albă voiculesciană despre “Mazeta decembristă care tot insistă”.

Când Călăul vine la troiță să depună flori pentru copii,
Cu Divizia Tudor Vladimirescu și Kalașnikovul în spinare,
Și ne spune voiculescian, Metafizica Clitorisului,
Că nici usturoi n-a mâncat în ‘89,
Nici gura nu-i miroase.
Când de 30 de ani juzii se năpustesc pe el care mai de care,
Să-l împileze cu un an cu suspendare,
Atunci Cârja este puțin.
Unde este Marele Justițiar Proțapul Ispășitor,
Cu care am vânat împreună teroriști,
Fără să nimerim niciunul?

Despre noi uniuni dinastice în Epoca Scroafei din Salcie și alte alea.

Trecuseră deja câteva zile de la uniunea dinastică dintre Sică Mandolină și Kolinda Kitarović, prin care cei doi visau ca, într-un veritabil duet de coarde, să reinstituie supremația româno-croată asupra universurilor, atât paralele, cât și perpendiculare.

Dar nu era ușor deloc, având în vedere că, până să găsească o pârghie cu care să răstoarne universul în care Sică Mandolină viețuia deocamdată, el trebuia să-și ducă zilele în umbra Marelui Joianis, printre tot felul de complotiști și ei cu veleități dinastice, cum ar fi Dan Bearnezul cel prostestant (zis și Ban Darna) și Theodor Paleontologu, cel care se trăgea din vechea dinastie bizantină a Paleontologilor.

Ba mai urzea pe la tot felul de bisericuțe din zonă și alte grupuri de lucru chiar și un Diacon, despre care nimeni nu știa dacă interpreta roluri cu proști sau doar era el însuși.

Și într-o seară, după ce se săturaseră de interpretat o veche colindă a copiilor țigani de etnie romă, „Kolindă, Kolindă, bagă iapa-n tindă”, Sică Mandolină și Kolinda Kitarović își luară inima-n dinți și se duseră să-l colinde pe Marele Joianis. Nu era deloc ușor să-l colinzi pe Marele Joianis, întrucât, dacă nu aveai încă rangul din care să poți cere serviciilor să-ți furnizeze poziția exactă a obiectului observat, exista riscul să colinzi sub ferestrele a șase case luate, ca marii maeștri yoghini, din meditații.  

Merseră ei „Pas cu pas” cale de multe poște, dar „ghinion”: la ferestrele caselor nr. 1, 2, 3, 4 și 5 colindară degeaba, căci nu se aprinse nicio feștilă, opaiț sau birou electoral central, recte bec.

Cu glasul sfârșit începură să mormăie sleiți de puteri, ciupind în sictir coardele mandolinei și respectiv chitarei, și sub fereastra casei nr. 6: „Kolindița nu-i mai mută, să trăiască cine-ascută!”

Deodată, una dintre fereștile casei cu nr. 6 se lumină brusc și apăru capul Marelui Joianis, care agrăi: „Băi, Mandolină, tu mai întâi să vezi Barna din ochiul tău, și abia apoi să vii să colinzi noaptea pe la casele generalilor și particularilor!”

Sică Mandolină se întristă grozav la auzul acestor vorbe de un prost gust îndoielnic, dar apoi se enervă și jură să nu mai fie Mandolină cu cei care îl persiflau, ci doar Sică, străvechea sabie scurtă și curbată a strămoșilor săi daci. Și împreună cu sabia de saramurai primită de tovarășa Dăncilă de la filiala P.S.D. Arad, să facă un useleu cum făcea partidul său pe vremuri, și să ne taie maioneza la toți! Amin!