Patriarhul Daniel acuză turiştii ortodocşi ce vizitează zonele sahariene că iau numele Domnului în deşert

Înaltpreasfinţia Sa Patriarhul Daniel a aruncat astăzi anatema asupra turistilor ortodocşi ce vizitează zonele sahariene din Tunisia şi Egipt. “Nu poţi pleca într-o zonă sahariană fără să iei numele Domnului în deşert”, şi-a motivat Înaltpreasfinţia Sa decizia de anatemizare.

Astfel, turiştii care ca nişte lupi si fiare salbatice puse in slujba diavolului, caută să piardă si să nimicească pe meleaguri păgâne arginţii ce se cuvin de drept Sfintei Biserici, se vor chinui în veacul veacului în iad, unde cavalerii cruciaţi îi vor sodomiza iar păianjenii evlavioşi cu cruce (singura specie de paianjeni plăcuţi Domnului) de cur îi vor muşca (după unele opinii, simultan cu sodomizarea).

Iar când la boxele iadului silabe în engleză răstite de Crin Antonescu şi Ion Iliescu se vor auzi, turiştii nu vor mai putea îndura şi în lacrimile amarei pocăinţe se vor scălda şi curăţi, cântec de veşnică pomenire înălţând pentru Sfinţii Cuvioşi Diftongie şi Triftongie, care în gurile politrucienilor menţionaţi şi-au găsit sfârşitul palatino-oclusiv.

La auzul acestor silabe în engleză (nu putem folosi noţiunea de ”cuvânt în engleză”, deoarece acest blog nu supraapreciază pe nimeni), chiar şi păianjenii cu cruce mai sus pomeniţi, crezând că aud trâmbiţa Apocalipsei, îşi vor găsi obştescul sfârşit. Soţiile lor, mai tari de urechi, vor supravieţui şi veşmânt de doliu vor purta toată viaţa- de aceea, ele “văduve negre” se vor numi.

Iar de afurisenie nici turiştii cu afinităţi sahariene ce doar au făcut rezervări pe eBooking nu vor scăpa, căci în ziua Judecăţii de Mai Apoi ei vor fi dibuiţi cu ajutorul Sfinţilor Mozillarie şi Safarie, care de-a stânga si de-a dreapta computerului Apple al Domnului stau (asta cu computerul Apple a muşcat-o chiar şi Eva).

Dar nu turiştii care, preumblându-se prin zonele sahariene, iau numele Domnului în deşert, sunt cei mai periculoşi, ci o specie corporatistă de turişti care refuză în chip diavolesc să folosească Sfintele Diacritice, astfel că în sfintele zile de post negru aceşti spurcaţi iau numele Domnului nu în deşert, ci în desert.

Amin!

23 august -azi USL celebrează Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă de la 23 august 1944

Cu toate că ne aflăm în concediu (şi s-a demonstrat ştiinţific că în concediu oamenii au mult mai puţin timp liber decât la locul de muncă) nu putem rata evenimentul silei de astăzi.

Astăzi USL celebrează Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă de la 23 august 1944, cunoscută de noi, profanii, sub numele de Actul de la 23 august.

Se spune că în anul 1944 regele Mihai şi liderii partidelor istorice au devenit foarte îngrijoraţi din cauza faptului că de mai bine de de 3 ani România se dovedea fidelă unui singur aliat (Germania), situaţie jenantă nemaiîntâlnită până atunci în istoria noastră naţională.

“Antonescu ăsta ne face dreacu’ de râs, ne strică prestigiul acumulat de două mii de ani, in 3 ani trebuia să schimbăm aliaţii de cel puţin 3-4 ori, în funcţie de cum evolua războiul”, spunea cu năduf Iuliu Maniu*.

 (*Afirmaţia “Antonescu ăsta ne face dreacu’ de râs” îşi păstrează deplina valabilitate şi astăzi- încă o dovadă că, pentru proşti, istoria se repetă).

Aşa se face că regele Mihai l-a convocat pe Antonescu la palat pentru data de 23 august 1944, ora 16 (la ora 16:30 regele îşi termina programul de lucru cu mareşali) pentru a-i cere să scoată ţara nu din căcat, ci din război. Deoarece mareşalul a refuzat, justificându-și refuzul prin „cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler”, regele s-a văzut nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!”, parolă stabilită  în prealabil cu ofițerii care, la auzul ei, urmau sa dea buzna (cam ca asistatul social usl-ist la fasole cu cârnaţi electorali) pentru a-l aresta pe mareşal.

Eforturi supraomeneşti a făcut regele să înveţe această parolă complexă şi dacă, în cele din urmă, a reuşit, acest fapt se datorează exclusiv părinţilor spirituali ai USL, intelectualii comunişti ai lui Emil Bodnăraş, care zile întregi au stat cu burta pe carte împreună cu reghele pentru ca acest rege reggae să înveţe parola*. 

(*Se spune că de fiecare dată când regele reggae Mihai rostea parola corect, Emil Bodnăraş îi arunca Alteţei Sale câte o hamsie). 

Şi ce stresaţi au mai stat bieţii intelectuali comunişti, temându-se că, în loc de parolă, Maiestatea Sa va da din el la momentul crucial cine ştie ce dudă!*

(*Casa Regală a dat totuşi din ea o dudă, dar nu în 1944, ci mult mai târziu: este vorba de Principele Radu Duda în cinstea căruia celebra formaţie The Beatles a compus cântecul “Hey Dude”).

În fine, regele rosteşte parola (intrând astfel in Guiness Book ca alteţa regală cu cea mai bună memorie RAM), Antonescu (nu, nu ăsta de acum, optimiştilor) este arestat, iar armata română “întoarce armele” împotriva germanilor*. 

(Notă: expresia “armata română întoarce armele” este folosită în mod impropriu de istoricii noştri, întrucât nu există nicio dovadă că pe frontul din est armata română ar fi folosit arme. Studii arheologice recente au dovedit că armele descoperite în situl arheologic de la Kalka, în actuala Ucraină, au fost greşit atribuite armatei române din al doilea război mondial, ele aparţinând de fapt cumanilor care în acea localitate au luptat in 1223 cu mongolii).

Vorbind despre consecinţele actului de la 23 august 1944, istoricii noştri spun (cu modestia ce le este caracteristică) că acesta a scurtat durata războiului cu 6 luni. Convingerea noastră este însă că momentul 23 august a lungit durata războiului cu 6 luni, dat fiind că nemţii, scăpând în mod nesperat pentru ei de diviziile româneşti cărora li se încredinţaseră anumite sectoare de apărare, s-au apărat singuri.

Politicienii români vor putea candida pentru Parlamentul European numai pe locuri speciale pentru paralimpici

Surse din cadrul Parlamentului European ne-au informat că, în viitorul apropiat, politicienii români ce intenţionează să devină parlamentari europeni vor putea candida numai pe locurile speciale pentru paralimpici. 

“Impactul acestei măsuri nu poate fi decât unul benefic pentru România, dacă ne gândim, de exemplu, ce europarlamentari aţi trimis în actuala legislatură”, şi-au exprimat punctul de vedere aceleaşi surse.

La rândul ei, prestigioasa publicaţie britanică “The Economist” ne-a comunicat că, deoarece ştirile politice şi economice despre România nu mai pot fi încadrate nici în categoria “World politics”, nici în categoria “Business & finance” şi nici în categoria “Economics”, ele vor fi încadrate, începând de astăzi, în noua categorie “Entertainment”, creată special pentru România.

Jocurile Olimpice: Cătălina Ponor a câştigat ieri argintul viu la sol

Gimnasta noastră Cătălina Ponor a câştigat ieri argintul viu la Jocurile Olimpice de la Londra.

“În repetate rânduri am solicitat Comitetului Olimpic Român, înainte de olimpiadă, să angajeze in lotul feminin de gimnastică o consilieră-vrăjitoare. Dacă aş fi fost ascultată şi înainte de proba la sol aş fi beneficiat de serviciile Mariei Câmpina, de exemplu, care să-mi dea de dezlegare la pat şi să-mi scoată argintul viu, vă spun sigur că m-aş fi umplut de aur, argintul viu ar fi fost pentru americancă”, a declarat dezamăgită gimnasta noastră. “Comitetul Olimpic Român poate a vizionat finala de la bârnă, ca să ia drept exemplu profesionalismul americanilor, care din timp şi-au achiziţionat o comisie de arbitri- tâlhari, având în fişa postului să-mi fure mie bronzul în urma contestaţiei americanilor “, a mai spus sportiva.

“Decât să vadă paiul din ochiul nostru, mai bine ar fi văzut ieri bârna în timpul concursului”, a replicat un reprezentant al Comitetului Olimpic Român, afiliat Comitetului Olimpic Internaţional (prescurtat COI).

Azi, despre teribilul război radiofonic al neînfricaţilor francezi

Dragi cititori, în spiritul eternei prietenii dintre francezi şi ţiganii români din faţă de la Notre Dame, nu putem să nu celebrăm azi Acordul dintre Churchill și De Gaulle privind organizarea Forțelor Franceze Libere, încheiat la data de 7 august 1940.

Încheierea acestui acord, spun istoricii englezi, nu este decât consecinţa nefericită a primirii în Marea Britanie, după capitularea Franţei în faţa Germaniei, a lui De Gaulle, împreună cu mai mulţi soldaţi francezi.

Nici n-au ajuns bine franţujii în Anglia, că s-au şi luat să facă ceea ce se pricepeau ei cel mai bine, adică să vorbească. Şi, mai mult, s-au oploşit francezii chiar la Radio BBC, de nu-i mai scoteai de acolo nici dacă îi ameninţai cu munca. Zadarnic au încercat englezii, într-o primă fază, să scape de ei tăindu-le emisia- când începea să vorbească De Gaulle până şi echipamentele tehnice intrau în sevraj de nu te mai înţelegeai cu ele.

Dar, în curând, nemţii au simţit pe pielea lor vitejia războinicilor radiofonici francezi. 

“Luptă al dracului de bine la radio”, obişnuia să spună admirativ despre francezi chiar Erwin Rommel, supranumit pentru calităţile sale “vulpea deşertului” (reuşea să se strecoare în atac la fel de bine pe cât reuşeau să se strecoare francezii în retragere).

Cât timp francezii au vorbit pe unde scurte, nemţii au putut cât de cât compensa acest fapt, introducând pe câmpul de luptă noile tancuri Tiger.

Când francezii au început să vorbească pe unde medii, pe nemţi i-a cuprins disperarea şi au încercat să reziste punând în practică proiectele celebrelor rachete V1 şi V2.

Însă când francezii au început să vorbească pe unde lungi, nemţii au intrat în panică generalizată, realizând că nici măcar noile proiecte de avion supersonic nu-i mai pot salva de la dezastru.

Se spune că, pentru a nu mai fi nevoiţi să-i asculte pe francezi la radio, unii comandanţi germani din Franţa ocupată au iniţiat, la începutul anului 1944, tratative secrete cu Aliaţii, invitându-i să debarce în iunie 1944 în Normandia.

Dacă aveţi impresia că după debarcarea încununată de succes din Normandia, vitejia francezilor vorbitori la BBC s-a mai potolit, vă înşelaţi. În august 1944 aceştia au organizat ceea ce De Gaulle considera a fi cea mai dificilă operaţiune din tot războiul- defilarea armatei franceze eliberatoare în Paris, în timp ce restul Aliaţilor o ardeau aiurea înspre graniţa cu Germania.

Curtea Constipaţională cere sprijin urgent Avocatului Popoului

Ca un adevărat câine de puzzle al democraţiei constituţionale sparte în mii de fragmenţele, Curtea Constipaţională a României a muşcat ieri din nou din politicienii corupţi, ameninţându-i cu pronunţarea iminentă la 12 septembrie a unei decizii în privinţa validitătii referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.

“Am început numărătoarea inversă înspre momentul pronunţării unei decizii cu privire la validitatea referendumului: 18.292.514 alegători, 18.292.513 alegători, 18.292.512 alegători…”, i-a ameninţat dur preşedintele Curţii Constipaţionale pe politicienii corupţi.

Decizia CCR de începere a numărătorii inverse până la pronunţarea unei decizii a pus pe jar toate celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul numărătorii: “CCR ne ia caviarul de la gura copiilor. Începusem să facem progrese mari în domeniul numărării alegătorilor. Dacă aveam noroc şi ne ieşea faza cu descheiatul şireturilor de la pantofi şi scoaterea acestora din picioare, puteam ajunge într-o oră chiar până la 20 de alegători. În plus, ne înscriseserăm cu toţii la cursurile gratuite organizate de colegul nostru care a promovat în clasa a II-a”, a declarat cu năduf un angajat cu perspective de promovare din cadrul Ministerului de Interne- Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanelor.

“Curtea Constipaţională a creat toate premisele ca eu să intru şi a doua oară în Cartea Recordurilor. Dacă prima dată mi s-a omologat recordul de a fi primul preşedinte de stat suspendat de Parlament de două ori, acum sper să mi se omologheze şi recordul de a fi preşedintele de stat suspendat pentru cea mai lungă perioadă”, ne-a spus încântat Traian Băsescu. Reprezentantii Guiness Book declară însă că vor omologa cel de-al doilea record numai după ce se vor convinge că Băsescu mai este în viaţă, dat fiind că de la data de 9 iulie 2012 nu l-a mai văzut nimeni la Cotroceni.  

Pentru a putea duce la îndeplinire sarcina sisifică pe care şi-a asomat-o, Curtea Constipaţională a adoptat deja un set de măsuri urgente:

-solicitarea rapidă a sprijinului Avocatului Popoului, un numărător recunoscut chiar şi de către Parchetul General;

-cooptarea ca judecători suplimentari a numerologului Nostradamus precum şi a lui Numerobis din “Asterix şi Obelix”;

-echiparea judecătorilor Curţii cu adidaşi PotârNike, pentru ca aceştia să poată fugi ca potârnichile de răspundere cu şi mai mult spor ca până acum;

-demararea unei proceduri de achiziţie publică în vederea dotării instituţiei cu un abac mai performant;

-mochetarea butonului “Power” al calculatorului instituţiei, pentru ca preşedintele CCR să nu se mai teamă de electrocutare când îl porneşte ca să joace Solitaire în reţea.

Neaducerea urgentă la îndeplinire a acestor măsuri poate periclita chiar alegerile prezidenţiale din 2014, deoarece specialiştii în drept constituţional sunt de părere că acestea nu pot avea loc până nu se lămureşte situaţia preşedintelui actual.

“Curtea Constipaţională să-mi numere ouăle mie şi lu’ Tartor Ocular!” şi-a exprimat doleanţa Adrian Năstase pe blogul său.

Ce mai scria lumea prin Jurasic

Făcând cercetări ample pentru a afla dacă exista viaţă pe Terra înainte de Facebook, am descoperit că unii-alţii mai scriau câte ceva şi înainte de crearea celebrei reţele de socializare. Şi dintre aceste personaje neverosimile, vi-l prezentăm azi, fiindcă e 1 august, pe Dimitrie Cantemir, care la 1 august 1714 a devenit primul român membru al unui înalt for ştiinţific internaţional- Academia din Berlin.

Dar abia ce a fost omul numit academian, că se şi găsiră vreo 3-4 boieri moldoveni mai tari în clonţ să sară din păpuşoi cu tot felul de aroganţe, cum că academicianul a plagiat în opera sa “Descriptio Moldaviae” după Letopiseţele Ţării Moldovei scrise anterior de Grigore Ureche şi Miron Costin. Bineînţeles că ex-domnitorul a negat vehement plagiatul pe contul său de Twitter (ce dracu, doar v-am spus că nu exista Facebook în Jurasic!), argumentând printre altele că el nici nu întelegea Letopiseţul scris după Ureche de către Grigore, dat fiind că între cele şapte limbi străine pe care le cunoştea se afla numai româna, nu şi limba moldovenească.

Analizând acuzaţiile de plagiat, membrii Academiei de la Berlin au ajuns la concluzia că “Descriptio Moldaviae” este (cităm) “o carte de carte, magistre, o marfă de cărtăciune” (şi chiar dacă ar fi vorba de un plagiat, fără îndoială că acesta este unul “eminamente original”, au mai spus magiştrii). În consecinţă, chiar i-au sugerat tinerei speranţe Cantemir că (dacă nu are treabă) poate să încerce să mai scrie şi alte lucruri. Dimitrie al nostru, care nu ştia de glumă, chiar i-a luat în serios.

De altfel, dragi cititori, pe vremea aia era pe cât de uşor să scrii lucruri originale şi să te faci “dottore” cu pedigree, pe atât de greu să dovedeşti acuzaţii de plagiat. Spunem aceasta pentru următoarele considerente (privite cumulativ):

1. materialul bibliografic era atât de puţin în ţările române, încât să fi căutat şi în gaură de şarpe erudit şi tot nu găseai mai mult de 2-3 manuscrise nebisericeşti pe care să le plagiezi.

2. “dujmanilor” purtători de pică le era aproape imposibil să dovedească plagiatul, deoarece:

-în principal, mai degrabă ar fi băgat mâna în foc decât să deschidă cu ea vreuna dintre cărţile de la punctul 1;

-în subsidiar, chiar dacă vreo oaie rătăcită a Domnului ar fi dorit să citească, istoria universală ne-a demonstrat că întotdeauna “dujmanii” erau mai săraci decât ţinta “dujmăniei” lor. Or, pe vremea aia, o carte costa o adevărată avere, astfel că “dujmanii” nu şi-o permiteau. După cum ne spun cronicarii, un incunabul (aşa se numeau cărţile pe vremea aia) costa atât de mult, încât era ţinut ferecat în lanţuri pentru a nu putea fi furat (şi astfel, adăugăm noi, era eliminat şi riscul de a-l deschide careva). Aceiaşi cronicari ne spun că pe vremea aceea o carte bine legată (atât la legătorie cât şi cu lanţul) valora “cam cât doi boi buni”. Având in vedere că pe vremea aia Ciutacu şi Mircea Badea nici nu se născuseră încă, noi ne întrebăm unde dracu’ putea găsi cineva pe atunci “doi boi buni” pe care să-i schimbe cu o carte.

Dar cel mai important aspect legat de “Descriptio Moldaviae”, dragi cititori, este că prin această creaţie a sa, Dimitrie Cantemir a pus bazele genului science-fiction în literatura universală: astfel, în “Descriptio Moldaviae” el vorbeşte despre moldoveni harnici, bogaţi, cinstiţi şi care nu stăteau toată ziua în cârciumă, ci dădeau pe acolo numai când îşi aduceau aminte unde au uitat toporul (chiar şi în acest caz, gospodarul moldovean era chibzuit şi nu dădea imediat buzna la cârciumă, ci mai întâi verifica minuţios dacă nu cumva toporul este în muiere sau în vecin).

Şi dacă nu ştiaţi cui trebuie să mulţumiţi pentru privilegiul de a asculta o manea dă valoare când aprindeţi focul la grătar cu “Descriptio Moldaviae”, tot lui Cantemir să-i trimiteţi felicitările voastre în ataşament, căci în cartea sa Kitab-i-Musiki (Cartea Muzicii), scrisă în limba turcă, el a pus bazele primului sistem de notaţie muzicală al muzicii otomane, intrând în istoria Turciei ca fondator al muzicii laice.

În încheiere, faţă de o asemenea personalitate marcantă ca Dimitrie Cantemir, nu putem pune, dragi cititori, decât următoarea concluzie ştiinţifică: “Să te fută Dumnezău, Gugăle care nu-l omagiezi azi pe Cantemir!”