3 noiembrie 1996- Deși a fost primul economist care a demonstrat cum consumatorul poate deveni consumat, Google nu-l comemorează pe Bokassa

Astăzi îl comemorăm pe Jean Bedel Bokassa, decedat pe 3 noiembrie 1996, președinte al Republicii Centrafricane și apoi autoproclamat (deși el, inițial, se refuzase cu modestie pe sine însuși) împărat al Imperiului Centrafrican.

Rolul lui Bokassa în cadrul economiei mondiale este unul esențial, el dovedind fără putință de tăgadă că în societatea modernă, întruchipare a consumerismului deșănțat, elementul uman poate fi la fel de bine nu numai consumator, ci și consumat.

Rămas orfan la numai 5 anișori, Bokassa e înscris de rude la școala catolică de pe lângă misiunea franceză din Mboiki. Conform cercetărilor specialiștilor, numai educația franceză grefată pe psihicul unui canibal abuzat în copilărie putea da lumii o personalitate de talia lui Bokassa.

Ulterior, tânărul Bokassa se înrolează în armata franceză și luptă pe teritoriul Germaniei în al doilea război mondial, iar apoi în Indochina. Experiența în armata franceză îi prinde extrem de bine, întrucât își însușește toate secretele de care depinde o retragere strategică glorioasă din fața inamicului.

Întors în Republica Centrafricană, reușește ca în anul 1972, printr-o lovitură de stat, să-l dea jos pe vărul său, David Dacko și să devină președinte în locul lui. Fan înrăit al discursurilor interminabile ale lui De Gaulle de la BBC, din timpul celui de-al doilea război mondial, Bokassa se îndreaptă imediat beat muci spre Radio Bangui (singurul post de radio din țară) și o noapte întreagă transmite națiunii bancuri alternate cu discursuri oficiale.

Ajuns președinte, imediat adoptă o Constituție democratică care instituia egalitatea între cetățeni, garantând la art. 1 dreptul acestora de a fi mâncați fără nicio discriminare bazată pe criterii de vârstă, etnie, sex sau religie. Totuși Bokassa admite o derogare de la prevederile constituționale: paradoxal, chiar membrilor tribului său le îngrădește dreptul de a fi mâncați. Ulterior avea să-și motiveze această decizie prin aceea că avea niște rude atât de nesuferite, încât nu putea să le înghită.

Bokassa era adeptul vechilor credințe africane conform cărora, dacă îți mănânci aproapele, îi preiei toate însușirile. De  exemplu, el credea că dacă-l mănânci pe Ponta deputatul devii oponent al proiectului de la Roșia Montană, iar dacă-l mănânci pe Ponta premierul te transformi brusc în cel mai fidel susținător al aceluiași proiect.  Sau că, dacă vrei să dobândești aptitudinea de a scrie fără diacritice, este suficient să înghiți creierașul pane al unui corporatist.

Pe lângă faptul că își mânca oponenții, Bokassa mai făcea și alte lucruri meritorii cum ar fi:

-a interzis cerșetoria, impunând brigăzilor imperiale ca, în cazul în care prind un cerșetor, să caute un crocodil nevegetarian care să preia problema în continuare.

-în timpul unei ședințe, făcându-i-se foame, a dat ordin ca unul dintre miniștrii prezenți să fie gătit imediat după următoarea rețetă: se taie carnea de ministru cubulețe. Se prăjește circa 10 minute la foc iute, până începe să se rumenească. Se adaugă ceapa mă-sii tocată mărunt și se călește până se înmoaie cam la același nivel cu miniștrii negătiți încă. Se pisează usturoiul și nervii miniștrilor negătiți încă și se stinge totul cu 1 cană de apă. Se lasă să fiarbă împreună cu miniștrii încă rămași în viață. 
-într-un acces de generozitate, îi promite unui oponent politic că îi va elibera mama. Pentru a-și putea respecta promisiunea este nevoit să ia o zi întreagă vomitive.

Prieten cu Ceaușescu, în 1973 Bokassa ne vizitează țara. În avion confundă lista pasagerilor cu meniul. Merge împreună cu Ceaușescu la vânătoare de urși, iar un urs capturat îi dezvăluie lui Bokassa următorul secret gastronomic: “înainte de a fi mâncați, oamenii trebuie speriați foarte, foarte bine. Dacă reușești să scoți tot căcatul din ei, sunt cu mult mai gustoși”.

Cu prilejul aceleiași vizite, Bokassa mănâncă din priviri două dansatoare românce pe care Ceaușescu i le oferă cadou. “Poți să le pui în aceeași caserolă”, îi spune Bokassa lui Ceaușescu.

În 1975, Bokassa îi cere lui Ceaușescu și o soție din România- Gabriela Drâmba, în schimbul căreia se spune că Ceaușescu ar fi obținut 10% din profitul minelor de diamant din Republica Centrafricană. “Cam scump”, a comentat Bokassa, „dincolo era mai ieftin”. Se pare că românca îl cucerise pe african cu următorul banc: “ce e mic, roșu și scuipă rumeguș? Scufița Roșie neocomunistă după ce i-a făcut sex oral lui Dottore... ăăă...lui Pinocchio”.

Tot în 1975, Bokassa insistă să-l cunoască pe marele guru Dr. Mencinicopschi. Găsindu-l cu colesterolul mărit, marele guru al românilor, Dr. Menci, îi impune lui Bokassa ca pe viitor să țină un regim drastic. Pentru început, Bokassa se vede silit să înlocuiască grașii de la felul al doilea cu pigmei din Congo. Treptat, va ajunge să mănânce de la oponenții săi numai mărul lui Adam, devenind astfel un canibal vegetarian.

Trecerea la islamism și împrietenirea cu Gadaffi îi sunt fatale lui Bokassa, care în 1979 este făcut de comandă în urma unei operațiuni de comando a Legiunii Franceze (operațiunea a fost un succes deoarece în Legiunea Franceză găseai orice, mai puțin soldați francezi).

În palatul imperial al lui Bokassa opozanții săi găsesc un frigider uriaș cu zeci de cadavre aspirante la statutul de viitoare fripturi. Această imagine face deliciul televiziunilor de pe mapamond, însă reporterii de la față locului sunt revoltați și cer amendarea lui Bokassa de către OPC deoarece, după cum reieșea de pe etichetele cu cod de bare de pe cadavre, multe dintre acestea aveau termenul de valabilitate expirat. Mai mult, în urma unor analize de laborâtor a reieșit că unele cadavre ale unor adversari politici, etichetate de Bokassa drept „vită încălțată”, conțineau de fapt carne de cal.

După detronare, Bokassa se refugiază în Coasta de Fildeș și apoi în țara a cărei vestită bucătărie i-a dezvoltat pe parcursul vieții rafinamentul culinar: Franța.

Deoarece nu mai mâncase bine de 7 ani (mai exact de la detronare), în 1986 Bokassa se reîntoarce în Republica Centrafricană unde spera să găsească disponibil un loc de muncă de împărat. Este prins, judecat și condamnat la spânzurătoare, dar sentința îi este comutată la 20 de ani de închisoare. În celulă le strigă colegilor care făceau gălăgie: “Tăcerea, mieilor!” Apoi mănâncă ficatul unui coleg de celulă cu fasole și un Chianti excelent.

În 1996, fostul său bodyguard, Andu Kolingba, ajuns între timp președinte de stat după ce pur și simplu și-a făcut piftie adversarul în turul 2 al alegerilor prezidențiale, îl grațiază. Din păcate, în același an Bokassa moare, astfel că nu ne mai rămâne decât să ne îndreptăm întregul interes spre ultimul mohican: Obiang Mbasogo, ultimul președinte canibal în funcție (în Guineea Ecuatorială care, pentru 90% dintre români, e tot aia cu Guyana Ecuatorială).

Grizzly- Probably the best bear in the world

Viva la imprecacion!

Pentru că întotdeauna mi-au plăcut postările cu Che Guevara ale celor de la Kamikaze, m-am gândit și eu la una:

Nemaipomenita istorie a tigrișorului care a evadat de la Zoo Băneasa.

Sătul de hrana de doi lei pe care imediat ce o primea o dădea la boboci, un tigru singur cuc de la Zoo Băneasa, slab ca un ogar, s-a hotărât să rupă pisica-n două și să o șteargă iepurește de la Zoo Băneasa.

Furișându-se ca un șarpe, tigrul cel șiret ca o vulpe a reuşit să sară ca un cangur peste gardul împrejmuitor al grădinii zoologice, după ce a silit-o pe îngrijitoare să stea capră lângă acesta.

Ajuns în stradă cu inima cât un purice, tigrul a fost orbit de un ochi de pisică și, ca o curcă beată, a fost călcat pe zebră.

“Ce să-i fac tigrului dacă a stat popândău în mijlocul drumului? Nici n-am știut ce șarpe de tigru am crescut la sân, a umblat cu cioara vopsită, e clar că am stricat cu el orzul pe gâște! A crezut că trece peste gard ușor ca rândunica, devine liber ca pasărea cerului și gata, ajunge în pădure ca să ducă jderul la veveriță. Dar l-am fi căutat și-n gaură de șarpe! Păcat că nu a supraviețuit să vadă cum e în jungla urbană de după gard, unde toți te iau de papagal! Când ar fi văzut că a căzut singur de fazan, tigrul ar fi vărsat lacrimi de crocodil ca să-l primim înapoi după gratii. Ce să mai, de-aia n-are ursul coadă, brânză bună în burduf de câine se poate spune despre acest tigru”, l-a scos directorul Gradinii Zoologice Băneasa țap ispășitor pe neastâmpăratul tigrișor.

9 octombrie 1582 sau cum sărbătorim cu fast (food) 431 de ani de când nu s-a întâmplat nimic

Azi marcăm cea mai bizară zi de pe planetă- 9 octombrie 1582, zi în care în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Polonia, Spania și Portugalia, nimeni nu a murit, nimeni nu a fost pârlit de Sfânta Inchiziție ca porcul de Ignat, nu s-a întâmplat nici măcar o calamitate mititică, ba, mai mult, nici măcar vreun accident banal. 

Dacă veți crede însă că în acea zi umanitatea a atins brusc perfecțiunea, înseamnă că trebuie să vă mutați urgent de aici pe blogul Andreei Marin*. Căci nu de perfecțiunea însăși a fost lovită umanitatea la 9 octombrie 1582, ci de efectele primei ediții a emisiunii “Papii spun lucruri trăznite”, care l-a avut ca invitat la data de 4 octombrie 1582 pe Suveranul Poncif Grigorie al XIII-lea. Fiindcă avea foarte mult timp liber între cele 5 sfinte arderi zilnice pe rug, Suveranul Poncif constatase că fiecare ierarh al Bisericii sărbătorea Paștele mamei dânsului după cum îl tăia capul său (și nu al lui Ioan Botezătorul). Acest lucru se întâmpla deși unul dintre canoanele primului Conciliu de la Niceea (325) impunea ca toate Bisericile creștine să sărbătorească Paștele în aceeași zi. Unii neaveniți în materie mai spun și că, în plus, anul mediu după calendarul iulian era mai lung decât anul astronomic, astfel că echinocțiul de primăvară o luase înapoi, fluierând vesel, spre luna ianuarie, ca să i-o tragă Anului Nou pe partea de cronologie. Dar acest ultim aspect nu-l interesa pe Suveranul Poncif în acea perioadă în care Soarele încă se învârtea ca un titirez în jurul Pământului (iar unii au și mierlit-o pentru asta).  

În fine, ca să le arate tuturor cine-i jupânul care dă ora exactă, Suveranul Poncif a anunțat așa, ca un fapt divers, la data de 4 octombrie 1582, că a doua zi nu va fi 5 octombrie, ci 15 octombrie 1582**.

Acesta este, așadar, motivul pentru care ziua de 9 octombrie 1582 a fost o zi atât de pură în istoria umanității: într-o zi care nu există este destul de greu (dar nu imposibil) să se întâmple ceva notabil.

 

Joaca Suveranului Poncif de-a metoda calendarului i-a afectat pe mulți soți de bună credință, care-și programaseră partidele de sexuleț după fostul calendar iulian, astfel încât progenitura să se nască pe 9 octombrie, de ziua Sfântului Dionisos, ca să aibă noroc de băutura gratis toată viața. Și deodată s-au trezit, sărmanii părinți, că li se naște plodul pe data de 19 octombrie, când nu găseai în calendar un sfânt mai de Doamne-ajută***!

 

Șefii de la Realitatea TV folosesc și astăzi metoda Suverenului Poncif de la 1582. Dacă, de exemplu, ziua de salariu este pe 15 ale lunii, tartorii de la Realitatea TV dau pe 14 seara o notă internă că a doua zi va fi brusc 16. Moise Guran susține că pentru ei este mai ieftin așa.

 

*Abatele de la Regulă nu a ezitat niciodată să-și expună în public părerea sa că rostul existențial pentru 99% din indivizii de pe această planetă este să o sugă de la restul de 1%. Și, în cea mai bună dintre lumile posibile, sunt protejați să nici nu-și dea seama de asta.

**Unii teologi ai Bisericii afirmă că papa ar fi luat de fapt această măsură deoarece cardinalii îi încărcaseră foarte mult agenda de audiențe pentru intervalul 5 oct.- 15 oct. 1582.

***Ne imaginăm ce răzmeriță ar fi ieșit să le fi șutit careva dacilor intervalul 5 oct. – 15 oct., taman când se îmbătau ca porcii la sărbătoarea lui Bendis, zeița Lunii și mai ales a fertilității. În aceste sfinte zile dacii le dădeau mânz femeilor dace și duceau viezurele la scorbură pentru ca peste nouă luni să le aducă barza un mugure de copil (pentru părinții daci de la malul Dunării, copilul îl aducea barja). Să le răpești dacilor acest interval, ar fi fost ca și când i-ai fi luat baciului bulzul de la gură.

Na, să-i mai blameze careva pe Grammar Nazis!

Patru crime în serie și două în paralel i-au şocat pe locuitorii din preajma Cibinului! Nişte copii au găsit pe malul râului şase saşi în şase saci. Fără îndoială că unii dintre sași ar fi și acum în viață dacă bieților copii nu le-ar fi trebuit circa două ore să le relateze corect părinţilor ce au găsit, fiind chiar corectați și apostrofați în numeroase rânduri.
Și ca să fie tacâmul complet, ceremonia de înmormântare a fost perturbată de un sas cu glas de bas, cam gras și ras pe nas, ce sta la taifas de-un ceas la parastas despre un extras din pancreas.

Din păcate, descoperirea nu este singulară: luna trecută, pe malul aceluiaşi râu, o angrosistă de mere a găsit corpul neînsuflețit al unei tinere. Deoarece la autopsie medicii legişti i-au găsit tinerei o bucată de măr în gât iar în himen şapte perforaţii mici, organele de anchetă au identificat-o pe tânără ca fiind Albă ca Zăpada.

Bătrânii înţelepţi din zonă au declarat dezamăgiţi că nici măcar crimele nu mai sunt ce-au fost odată şi că ei au bănuit că se va produce ceva suspect cu mult timp înainte, deoarece timp de trei zile consecutiv au observat la marginea satului un vultur ce sta pe-un pisc c-un pix in plisc, fiind vorba, fără îndoială, de un semn premonitoriu. Circa 80% dintre bătrâni nu au putut să indice in mod corect acest semn premonitoriu, ei fiind acuzați de ceilalți săteni că au dat în mintea copiilor, care, așa cum am arătat mai sus, nu au putut relata în timp util părinților că au descoperit pe malul râului șase sași în șase saci.
 

Tartor practic: Top 10 sfaturi utile pentru a scăpa de rosul unghiilor dumneavoastră

Programați o excursie pentru “shopping” în Arabia Saudită. Acolo, odată intrat în mall, furați cu amândouă mâinile. Cu ambele mâini tăiate vă va fi mai greu să vă roadeți unghiile. Respectarea acestui sfat practic nu este lipsită de riscuri, deoarece aproape 50% dintre cei care l-au urmat s-au apucat în scurt timp să-și roadă unghiile de la picioare.

Mergeți la stomatolog și îl rugați să vă scoată dinții. Rosul unghiilor numai cu măselele devine o întreprindere temerară.

Dați dovadă de filantropie și faceți unghiile fifty-fifty!

Dați unghiile să le roadă publicului!

În fiecare dimineață vă faceți unghiile cu ojă cu arsenic. În circa două săptămâni scăpați pentru vecie de rosul unghiilor.

Vă băgați unghia în gât că vecinii dumneavoastră asistați social au Audi Q7, iar dumneavoastră nu. Odată băgată unghia în gât, vă va fi mai greu să o roadeți.

Vă autosugestionați că nu sunteți dependent de rosul unghiilor nici cât negru sub unghie. Apoi, scoateți negrul de sub unghie și îl înlocuiți cu un politician alb. Politicienii albi nu prea pot fi înghițiți de nimeni, deci nici de dv.

Vă certați crunt cu un indian piele-roșie. Apoi vă împăcați cu el și în loc să roadeți unghiile le fumați în pipa păcii.

Donați-vă unghiile unui cămin de bătrâni fără dinți sau unui orfelinat de copilași cu dințișori de lapte.

Cereți mâna prietenei dumneavoastră, căci în acest mod se va ivi alternativa să roadeți unghiile de la o altă mână decât a dv.