În care se arată că mai avem nevoie și de ceva istorie ca să știm limba română- Partea I

Nici nu am pornit bine televizorul, că o bezmetică domnișoară cu ugerul la vedere, care prezenta știrile sportive, s-a și repezit să mă informeze, cu un zâmbet tâmp, că „X a dat sfoară-n țară”. 

Observ că în ultima vreme mai toată lumea folosește greșit această locuțiune verbală al cărei sens este acela de a face cunoscut tuturor ceva, a transmite o veste. Corect este „a da sfară/ șfară în țară”. Sensul inițial al acestei locuțiuni era acela de a comunica un pericol iminent prin intermediul focurilor aprinse pe formele de relief mai înalte (pentru a fi văzute)- exemplul cel mai cunoscut este acela al semnalizării năvălirilor tătare în vremea lui Ștefan cel Mare cu ajutorul focurilor aprinse pe dealuri. Termenul de „sfară” (în Moldova și „șfară”) a intrat în limba română pe filieră slavă, unde cuvântul „skvara” a desemnat mai întâi jertfa prin ardere adusă zeilor, iar apoi chiar mirosul grăsimii arse sau al lumânărilor din seu.

Cu încântare am constatat recent, în urma unei preumblări prin acele locuri, că bătrânii din nordul județului Iași și cei din județul Botoșani încă mai numesc și azi „șfărărie” sau „șfărăraie” fumul rezultat din topirea grăsimii porcului.

                                                          

O altă expresie a cărei origine scapă multora este „colac peste pupăză” (expresie care sugerează un necaz venit imediat după un altul). 

Când aud această expresie, mulți se și gândesc la sărmana zburătoare din clasa Upupidae, cucul arminesc al lui Creangă, cum se chinuie ea să-și ia zborul de pe masa gospodarului cu un colac ciordit în spinare.

În realitate, „pupăza” din expresia noastră reprezintă cu totul altceva, și anume tot un colac, în formă de pasăre (i se mai spune și „pasăre de pită”, „porumbel” sau „hulub”) care se coace de obicei la înmormântări și parastase (legat deci de ritualul funerar- așa se explică înțelesul de „necaz mare” al expresiei „colac peste pupăză”).

Nu știu dacă acest colac în formă de pasăre reprezintă simbolul creștin al Sfântului Duh sau este vorba de credința arhaică, precreștină, conform căreia, după moarte, sufletul s-ar transforma în pasăre. Înclin însă spre ultima variantă, și asta și din cauza excursiei pe care am făcut-o în timpul liceului (când mă puseseră pe jar fabulațiile  din „Dacia preistorică”-1913- a lui Nicolae Densușianu și ale lui Napoleon Săvescu) în satul Loman, la poalele Munților Sebeșului. În acest sat încă se mai pun în cimitir monumente funerare care constau nu în cruci, ci în stâlpi asemănători ca model Coloanei lui Brâncuși de la Târgu Jiu, cu o pasăre în vârful fiecărui stâlp (vezi foto mai jos).

În unele zone, colacul numit „pupăză” mai apare și în ritualurile de nuntă, în cadrul cărora semnifică sporul, fecunditatea. Poate că, de fapt, de aici se trage sensul expresiei „colac peste pupăză”, ar zice hâtrul: după un necaz precum nunta, reprezentată de „pupăză”, survine trecerea pe lumea cealaltă, reprezentată de „colac”.

Să vorbim puțin și despre expresia „ai carte, ai parte”, al cărei sens se pare că iluștrii noștri contemporani l-au pierdut cu totul.

Aproape oricine aude această expresie îți va spune că înțelesul ei este următorul: „Stai dracu’ cu burta pe carte, loază, că altfel în loc să faci scolioză în fața calculatorului, vei da cu sapa în mijlocul naturii!”

La origini, expresia se referă la altceva: „cartea” reprezenta scrisoarea, hrisovul prin care domnitorul îi împroprietărea pe protejații, favoriții lui sau pe cei care se remarcaseră în luptă asupra unui lot de pământ (titlu de proprietate, dacă vreți).

Expresia „ai carte, ai parte” însemna, deci „ai hrisov de la domnitor pe lotul cutare, deci ești proprietar”.

Sensul de „scrisoare” al cuvântului „carte” încă se mai păstra în vremea lui Eminescu, care ne spune în „Scrisoarea III”:

„De din vale de Rovine,

Grăim, Doamnă, către tine,

Nu din gură, ci din carte,

Că ne ești așa departe”. 

Postare fără număr, fără număr

Care ziceai, mo, praleo, că Guță nu știe să cântă muzică dă valuare? Ia-uite aci, Andrea Boticelli în prostoană, să moară dujmanii-n pungi d-un kil:

Simona Halep președinte!

De necrezut cât de mulți români au descoperit zilele acestea că sunt, de mici, fani ai Simonei Halep! Mulți, chiar dinainte de a se naște Simona Halep. Și mai mulți, fără a avea habar că „rachetă” e un cuvânt polisemantic. Chiar și Ion Iliescu este încă din fragedă pruncie fan al Simonei Halep. Neanderthalienii cu pretenții de Homo sapiens scriu articole sforăitoare de genul „Simona Halep scrie istorie la Roland Garros” (vezi, de exemplu, știrileprotv.ro).Citind asta, chiar mi-o imaginam pe Simona la Roland Garros, cu 20 de tratate în fața ei, scriind „Constituirea și apogeul statului feudal contemporan Țara Românească”. O istorie cu baroni locali cărora, pentru ca întoarcerea la Evul Mediu să fie completă, nu le-a mai rămas decât să-și redobândească și vechiul drept feudal al seniorului de a fi primul care face sex, în noaptea nunții, cu mireasa țăranului proaspăt însurat de pe moșia sa.

„Simona Halep e a noastră, s-a antrenat în România, statul român a cheltuit cu pregătirea ei, deci meritele ei sunt și ale noastre”, spun cei convertiți brusc de la miasmele fetide ale mocirlei fotbalului autohton la zgura de la Roland Garros. Iar așteptările lor, desigur, nu pot fi decât maxime, fiindcă li se pare normal să aibă așteptări maxime atât timp cât au depus un consistent efort zero pentru performanțele Simonei (așa cum frumos a scris Toma Alimanescu pe blogul lui).

În încheiere, sper ca Simona să aibă tăria să-i ignore pe cioclii din mass-media, care acum o ridică în slăvi, dar nu vor ezita ca în viitor, de dragul ratingului, să se repeadă ca niște hiene pentru a sorbi picăturile de sânge ale unui eventual eșec.

În ajunul alegerilor europarlamentare B.O.R. a inițiat campania „Botează legal!”

În contextul desfăşurării la data de 25 mai 2014 a alegerilor europarlamentare, Biserica Ortodoxă Română, prin Direcţia Excomunicare şi Relaţii Publice, a inițiat astăzi campania „Botează legal!”

Această campanie, derulată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Profitabile Interne, are ca scop informarea și prevenirea penticostalilor, Tartorilor lui Iehova și adventiștilor de ziua a șaptea cu drept de vot asupra sancţiunilor pe care le riscă în cazul în care botează mâine cu nerespectarea dogmelor în vigoare.

                             

Pentru promovarea mesajului campaniei „Botează legal!”, B.O.R. a comandat unei alte instituții a Statului, Imprimeria Națională, 60.000 de afişe tip A2 cu focul Gheenei, 500.000 de flyere tip A6 cu plăgile din Egipt precum şi spoturi audio şi video cu distrugerea Sodomei  sectante care botează nelegal.

Campania „Botează legal!”se adresează în general tuturor sectanților şi în special Tartorilor lui Iehova tineri, care au împlinit recent 18 ani și, în consecință, botează pentru prima oară.

Totodată, prin campania sa B.O.R. dorește să îmbunătățească imaginea Statului Român, imagine care a avut mult de suferit în exterior din cauza faptului că la fiecare scrutin Tartorii lui Iehova botează ilegal. Este știut de toți credincioșii că victimele celor care botează ilegal nu-și pot regăsi liniștea după moarte, astfel că la fiecare scrutin se adună cu sutele de mii pentru a vota în Teleorman sub formă de moroi.

„Practic Tartorii lui Iehova care botează ilegal ne împroașcă cu moroi din cap până-n picioare”, a declarat pe un ton mușcător purtătorul de cuvânt al B.O.R., Cuviosul Jaguarie, cel care și-a luat numele de cleric după mașina pe care o conduce.

Cum am gătit o tocăniță a la Jerome K. Jerome

Intrând în bucătărie am conștientizat pentru prima dată, cu surprindere, existența unei uși care dă spre o chestie numită de unii specialiști cămară și de adversarii lor ideologici debara. Am dat căutare pe Google „ce plm o fi în cămara asta” și chiar între primele rezultate Google o zis că „țărani și putori”, trezindu-mi subit interesul de a cotrobăi prin cămară/debara. Spre încântarea mea, într-o pungă de 1 leu am dat peste aproximativ cinci cartofi scofâlciți și peste două cepe încolțite, ah, deja se nășteau premisele unui adevărat festin. Am aruncat prada într-o oală cu apă de pe aragaz și am deschis cu precauție frigiderul, nu știi niciodată ce te așteaptă când deschizi un frigider, plm, frigiderul îi ca soarta.

Aici am găsit juma’ de cârnat, juma’ de conservă de somon și un sfert de borcan de bulion de lux pentru nababi, bulion „Sultan”, 24% roșii pure, plm, cine-și mai permite așa ceva în țara asta! Am luat cu o lingură pojghița de mucegai de deasupra bulionului și am expulzat în oală și noile cuceriri. „Ejdi un dobitoc cu pedigree, un cretin cu patalama de la Spiru Haret”, m-au mustrat sinele și supra-eul meu, ce-ai căutat să arunci bunătate de mucegai, din mucegaiul verde-albăstrui se face penicilina și bucătarii franțuji rafinați gătesc numa’ cu mucegai, din mucegaiuri și noroi iscat-au frumuseți și prețuri noi. Până și brânza o gătesc cu mucegai.

La fereastra bucătăriei a apărut și cotoșmanul vagabond al blocului, cu o vrabie în dinți, voind pesemne să-și aducă și el prinosul la tocăniță. Chiar și câinele a venit în bucătărie și a depus solemn în fața aragazului osul lui de jucărie ca să-l azvârl în tocăniță, dar a prizat din neatenție un damf de fiertură pe nas și a șters-o schelălăind în balcon. Într-un fel m-am bucurat, nu eram sigur dacă javra venise cu intenția de a mă ajuta sau doar ca să mă persifleze.

Ding-dang, a sunat deodată soneria la ușă. Am deschis și-n prag și-a făcut deodată apariția Profesor Doctor Cocoșul Garlic, bunul prieten al Abatelui de la Regulă.

-Poftiți, nu vă sfiiți, i-am zis mieros, sunteți la fel de binevenit ca un telefon în timpul unei partide de sex, numai dv. mai lipseați. Dar intrați, sunt o gazdă foarte primitivă, este loc la mine-n p_lă pentru toată lumea, i-am zis folosind o celebră replică din Dr. House.

-Ce plm duhnește așa aici, zici că e fiertura aia de căcăreze pe care o dădea mama Meng cintezoilor care se reîncarnau, ca să-și uite suferințele din viețile anterioare, Ceaiul Uitării, a comentat Cocoșul Garlic.

Am intrat împreună în bucătărie, eu am amestecat mândru cu lingura de lemn în Ceaiul Uitării, iar apoi am deschis frigiderul pentru a mă lăuda Cocoșului Garlic:

-Uite, e gol, nu mai e nimic în el, de necrezut de câte căcaturi inutile din frigider poți scăpa gătind o simplă tocăniță!  

Un bărzăune crezându-se probabil într-o casă de oameni dădu buzna în frigider, dar o șterse rapid pe fereastră după ce îi dădu „error 404- not found”.

-Plm, parcă văd că săptămâna viitoare vei fi nevoit să mergi în Carrefour, conchise cu îngrijorare Cocoșul Garlic.

Când politica, reclama și lipsa diacriticelor se întâlnesc.

Confuzie