Google+

marți, 12 februarie 2019

„Nu citesc, că m-adoarme!”

Ptiu, dintr-o regretabilă eroare m-am repezit, crezând că se dă ceva, orice, dar să fie gratis, în mijlocul unei conferințe ce se ținea la o librărie a strămoșilor noștri cumani, Cumanitas sau așa ceva. Acoloșa un scriitor perora despre „extraordinarele pârtii pe care le deschide lectura” și „cum ne dezvoltă ea principial fondul principal lexical” ș.a.m.d.
- Nu-l credeți, oameni de o bunătate indubitabil tangențială nivelului maxim, mi-am manifestat indignarea, ceea ce aleghează acest ipochimen nu se circumscrie valorii fundamentale a adevărului, lectura nu dezvoltă fondul lexical, este doar o manipulare grosieră, care atentează la inteligența dumneavoastră ce, desigur, excedează mediei. Eu am citit mii de cărți, și asta nu mi-a dezvoltat cu nimic fondul lexical. Încă o dată, neg, deci, cu o vehemență apropriindu-și paroxismul, concluzia fundamental eronată potrivit căreia cititul ar îmbogăți vocabularul. Nu, cu lectura nu vă veți chivernisi niciodată la nivel lexical, așa că lăsați idiosincrazia față de slova tipărită ca mai întâi să se ițească, pentru ca mai apoi să se dezvăluie în toată splendoarea ei, demontând toate aceste conjecturi emise de literații total detașați de sfera concretului.

luni, 9 iulie 2018

Evenimentul silei de astăzi.

- A fost demisă Kövesi, se mursecă lumea pe forumuri, ce zici, ce zici de asta?! – năvăliră peste mine colegi cu ochi scăpărători și tastaturi fumegânde.

I-am privit absent și le-am răspuns huxleyan:

- Pe cine să persecutăm, pe cine să compătimim,
Plini de filantropie pentru îndepărtatul viitor,
Dar pentru azi, NKVD?

Totul ține de moravurile zilei,
De cuvinte pe celuloză, de televizoare urlând,
De zoon politikon
(Deși, bineînțeles, curat ca lacrima de Copșa Mică)
Prins la borcanul Statului cu iaurt.

Numai prin cunoașterea propriei Esențe
Ar fi putut înceta omul să fie o mulțime de maimuțe.

La cușcă, deci, tovarăși
De grădinițe comuniste ori de prime împărtășanii!

La cușca unde, la trei centimetri de ochi,
Laba neagră a maimuței
Eclipsează stele, luna, ba chiar și
Spațiul însuși.

Cinci degete împuțite vor fi în continuare
Lumea întreagă.

vineri, 29 decembrie 2017

Fapta bună.

A fost odată ca niciodată un om foarte rău, care, ca un veritabil om politic, a ocupat funcții de conducere sub toate regimurile ce s-au perindat în timpul vieții sale la cârma acestei țărișoare.
Inutil să mai precizăm că acest zoon politikon, recte o mâță ce picase totdeauna în picioare, indiferent de conjuncturi și de conjecturi, adunase o avere colosală: mai întâi din spolierea clasei muncitoare, în timpul regalității, apoi din contracte cu armata, în timpul lui Antonescu și, în final, din împilarea chiaburimii, în timpul regimului comunist.
Dar într-o bună zi (pe când omul nostru, ajuns de-acu’ la senectută, se afla în câmpul muncii, împilând niște elemente cu origini nesănătoase care nu vedeau cu ochi buni colectivizarea tovarășului Gheorghiu-Bej Împărat, susținând, cum ar veni, pe ascuns burghezia și cozile ei de topor), îi apărură brusc în față niște tufișuri în flăcări, din care un glas tună ca o trâmbiță de la Mambo Siria sau așa ceva:
- Sunt Îngerul Domnului, nefericitule, și la ce viață păcătoasă ai dus până acum, țin să îți comunic că ai belit cariciu’, o să te odihnești liniștit în iad, când pe o parte, când pe ailaltă!
S-a speriat rău omul nostru de cele comunicate verbal de înger, când deodată își aminti de ce-i spusese în urmă cu mulți ani un schimnic, în timp ce-l afuma la foc mic cu ardei iute, ca să-i spuie în ce văgăuni s-au pitit de poteră niște elemente legionare: „Ajută-l, Doamne, pe asupritorul meu să calce pe calea cea dreaptă, căci Ție îți sunt mai dragi ăia care au fost niște jigodii aproape toată viața, da’ s-au convertit la bătrânețe, decât ăia care nu s-au abătut din cuvântul Tău din fragedă pruncie!”
- Mda, e clar, nu trebuie să precupețesc niciun efort în a lua toate măsurile care se impun pentru a săvârși de-acum fapte bune, ca să pot ocupa funcții de conducere și pe lumea ailaltă, gândi neprincipial personajul principal al acestei povești.
Iar primul prilej nu se lăsă prea mult așteptat: deodată, un camion căruia i se făcuse revizia de dimineață, rămase fără frâne, năpustindu-se vertiginos spre un copilaș de vreo trei anișori care confecționa prin țărână niște oameni de paie.
- Aha, prima faptă bună! – răcni omul nostru. Și se aruncă în mijlocul drumului în fața bestiei pe roți, rostogolindu-se in extremis în șanț cu țâncul în brațe.
- Ai văzut, Doamne, câtamai fapta bună, da? Asta se pune cât o sută de fapte bune! Notează la catastif, să nu uiți! – jubila omul nostru.
- Cum te cheamă, copile pe care Eu te-am salvat practic de la moarte, făcând o faptă atât de plăcută Domnului?
- Liviu Dragnea, nene! 

vineri, 21 iulie 2017

Raportu' sătesc pă partea dă credință și spiritualitate.


-Duminică vine Bogdan, vecinu’, să crape buturugile alea, îmi spuse mama la telefon.
-Păi duminica vrea el să crape buturugi?
-Daaa, cică e adventist de ziua a șaptea, și ăștia sâmbăta stau și duminica muncesc.
-Adventist de ziua a șaptea? Păi nu era penticostal?
-Penticostal a fost la început, când au venit ăia la noi în sat și le-au dat gratis două kile de pește pe săptămână celor care au mers la ei la adunare. În timp, vecinu’ Bogdan s-a distins prin credință și har și i-au dat penticostalii și o Dacie 1310. În două săptămâni a făcut-o praf, s-a urcat beat la volan și a intrat în șanț cu ea. E și-acu tot în șanț, zici că e armonică. A doua zi au venit doi șefi de la penticostali cu costume, cravate și pantofi negri la Bogdan la poartă și au început să-l mustre cu voce tare, ca să audă toată lumea, că a distrus mașina din cauza darului beției. Da’ Bogdan era tot beat, a ieșit cu un topor la ei și le-a zis:
-Marș, bă, d-aci, în morții mamelor voastre, credeți că eu îmi lepăd credința strămoșească pentru o Dacie 1310 pă care am făcut-o praf? 
Au fugit penticostalii de le sfârâiau pantofii ăia negri de lac.
Vreo câteva săptămâni după asta, a fost Bogdan ortodox autentic, venea duminica dimineața la slujbă și îi dădeau lacrimile când citea popa pilde. Dar acum a trecut la adventiștii de ziua a șaptea, că în august trebuie să scoată ceapa și nu are cu ce să o care la piață. Cică i-ar fi promis adventiștii că dacă în următoarele săptămâni dă dovadă de căință activă, îi dau un Cielo.

vineri, 14 aprilie 2017

Rugăciunea unui go-dac.

Godac fiind, la sârbi cutreieram,
În raniță c-un pașaport sloven.
Vezi, de mai multe slove eu știam,
Nu mă purtam ca-un dac oligofren.

Căci se scobor godacii liberi din Columnă,
Prin bărbi și chelii șuieră un vânt,
Trădați și extrădați vom fi de-a pururi:
Așa-i când faci cu Iuda legământ.

miercuri, 12 aprilie 2017

Atentatul.

Aseară mă deplasam cu echipa de fotbal sătească spre islaz, unde urma să disputăm cu cătunul vecin un derby din Divizia „Onoare”. În timp ce escaladam cu camionul selecționatei sătești - un GAZ rusesc donat de soldații muscali în semn de prețuire pentru băutorii din sat, prin 1958, când i-a retras tovarășul Hrușciov de la noi - un mușuroi de furnici apărut din senin pe partea carosabilă a potecii, trei explozii puternice au zguduit vehiculul. 
-Atentat, atentat, a țipat extrema dreaptă Diribau, și toți am sărit imediat din camion, beneficiind de avantajul că prelata era găurită peste tot.
Domnul șef de post s-a deplasat imediat la fața locului cu motocicleta sa cu ataș, pentru a investiga atentatul. Nu a fost nevoie să mai izoleze zona pentru securitate, deoarece zona noastră oricum este foarte izolată, de când a plecat lumea la muncă în Italia și Spania.
Într-un final, nea Costel, șoferu’ echipei, a reușit să determine cu precizie cauza exploziilor:
-Carburatoru’, bă, dă-l în morții lui!

luni, 10 aprilie 2017

Odiseea administartorului.

Administratorul de la mine din imobil, un bătrân de vreo 85 de ani, a știut întotdeauna, conform propriilor mărturisiri, ca în decursul istoriei să se poziționeze de partea învingătorului. A fost mereu un vizionar, mi-a destăinuit el deunăzi, altfel nici nu ar fi reușit să urce în ierarhie până la funcția de administrator al unui imobil cu nu mai puțin de șapte apartamente. Trei dușmani de moarte are de câțiva ani administratorul de la mine din imobil: ungurii, Soros și Băsescu. „Cortextul” internațional actual l-a pus însă într-o mare dilemă: cu cine să țină în războiul dintre ungurii lui Orbán, care vor să închidă Universitatea Central-Europeană din Budapesta, și Soros? Care dintre ei o fi oare dușmanul mai mic? - se întreabă nedumerit administratorul. Varianta neutralității sale  în această confruntare este total exclusă, e de părere domnul administrator. Păi dacă elitele, cele care ocupă funcții de conducere, cum e și cazul dânsului, nu se implică în această chestiune presantă, cine să o facă, prostimea?
Dimineață m-am hotărât să-i aduc măcar un zâmbet pe buze acestui cadru de conducere, neapreciat niciodată de umanitatea ingrată la adevărata sa valoare, deși întotdeauna s-a dedicat trup și suflet problemelor acesteia. Așa că în timp ce udam ficusul de pe holul blocului, iar domnul administrator tocmai ieșea pe ușa apartamentului său, am mormăit ca pentru mine:
-Al dracu’ ficusu’ ăsta, o cisternă de apă dacă-i pui, atâta suge, zici că e ficusul lui Băsescu. Sau al ocultei mondiale.
-He, he, râse domnul administrator încântat, uitând pentru o clipă de conflictul său interior unguri-Soros, și trecu pe lângă mine în drum spre REBU. Așa cum ar trebui să facă orice organ de conducere din această țară.