Vorbeam
la telefon cu un prieten despre lansarea în curând la Polirom a celui de-al
treilea volum din „Rene Descartes. Corespondența completă”.
Trebuie
precizat dintru început că pe vremea lui Descartes nu exista Facebook și nu
existau nici televizuini*, motiv pentru care oamenii știutori de carte erau
nevoiți să se certe ca la ușa cortului (deși nu toți erau nomazi) prin
intermediul unor instrumente denumite scrisori. Care, îngrozitor, se scriau de
mână, ghinion, vorba președintelui Iohannis!**
Descartes
ăsta a scris vreo 15.000 de scrisori, în care, ca orice înțelept care se
respectă, s-a gâlcevit cu toată lumea, nefiindu-i suficient zilnicul giudeț
intrinsec al trupului cu sufletul.
Printre
alții, inclusiv cu marele filosof Thomas Fox - cum i-a zis lui Thomas Hobbes un
mare specialist invitat acum câteva luni la România TV – s-a ciondănit în scris
tovarășul Descartes.
Asistând
la conversația telefonică, bunul meu prieten Cocoșul Garlic, cel care și-a
șters contul de Facebook deoarece îi irosea timpul de Twitter și Instagram, m-a
întrebat la sfârșit, debordând de un fel de curiozitate amestecată cu răutate,
cum ar veni:
-Ia zi,
frate, ce zicea ăla despre Descartes? Hai, decartează tot!
*numai
în India existau prin secolul al XVI-lea așa-zisele televizuini ale marilor
moguli, cum ar fi marele mogul Hara-Babur.
**fenomenul avea și părți bune, deoarece doi analfabeți care se dușmăneau,
dar nu locuiau în aceeași așezare antropică, erau nevoiți să se bălăcărească în
scris numai cu ajutorul unui știutor de carte.
