Citesc acum că unitatea de
măsură cea mai veche, folosită de egiptenii antici, este cotul (recunosc că mie
îmi place mai mult submultiplul acestei antice unități de măsură: pișcotul).
Apoi oamenii au continuat cu
alte unități de măsură ce-și aveau originea tot în dimensiunile diverselor
părți ale corpului: palma, degetul, piciorul.
În ce privește „piciorul”,
această unitate de măsură se păstrează chiar și astăzi, nu numai la
anglo-saxoni, ci inclusiv în limba română, unde în expresia „băga-mi-aș picioarele”
are sensul de măsurare a adâncimii.
Totuși, partea corpului care-i
interesa cel mai mult pe oameni, atât în negura vremurilor cât și în prezent,
nu a putut fi folosită ca etalon pentru măsurarea lungimii, deoarece nu
prezenta stabilitate, modificându-și dimensiunile de multe ori pe zi, în
funcție de context.
O altă unitate de măsură interesantă este ocaua. Am
ținut să o menționez pentru că întotdeauna mi-am imaginat cum negustorii din
vremea lui Cuza își prezentau astfel promoțiile: „Hai aci’
să vă facă mandea safteaua, mușteriilor, la 3 ocale cumpărate, o oca moca”.
