24 ianuarie 1859 sau cum s-au molipsit românii de sindromul colonului iritat de metropolă

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în cazul oamenilor politici români zburătăciți prin Occident ca urmare a reprimării Revoluției de la 1848 de către trupele ruso-turce, senzația de negru în cerul gurii se acutizează. Desigur, își permiteau asta, doar erau la Londra și Paris, iar nu în Principate!

Ca să înțelegeți mai bine dv. cum stăteau lucrurile vom compara revoluționarii români din exil cu De Gaulle după ocuparea Franței de către germani în 1940, care și el își permitea să fie negru în cerul gurii de la radio BBC Londra.

În fine, să revenim la oamenii politici români din exil, în cazul cărora senzația de negru în cerul gurii ce durează s-a transformat treptat în ceea ce medicii au denumit sindromul colonului iritat de metropolă.

Colonii din Principate nu aveau însă o singură metropolă care să-i spolieze, cum era regula prin Lumea a treia a secolului al XIX-lea, ci aveau vreo trei: Rusia, Turcia și Austria. Când la o vodcă își mai aminteau rușii că sunt adevărații, unicii succesori legitimi ai Imperiului Bizantin, imediat ocupau Principatele ca să forțeze drumul spre Constantinopol. Numai că ai dracu’ păgâni nu-i lăsau să treacă la sud de Dunăre fără taxa de pod plătită, așa că toate războaiele dintre ei se cam purtau pe aici. Românii se pare că chiar începuseră să-i întrebe pe ruși cu o curiozitate morbidă: „voi ce p*la noastră faceți aici, ne ocupați sau vă bateți?” Iar rușii dădeau periodic la această întrebare elaboratul răspuns: da.

Convinși că dacă rușii vor mai ocupa multe teritorii nu vor mai vedea lacrimă de spirt în Europa, pe la 1854 Anglia și Franța sar în sprijinul turcilor (care se știe că nu aveau voie să bea spirt. Sau, în fine, când mai beau îl filtrau în prealabil printr-o bucată de pâine, or pâinea era rară prin estul Europei la acea vreme).

Săritura Angliei și Franței în sprijinul Turciei a fost una lungă, corect executată, smulgând ropote de aplauze spectatorilor de pe margine. Concret, francezii și englezii au sărit până-n Peninsula Crimeea, unde au fost primiți de ruși ca niște adevărați șefi de stat, adicătelea cu salve de tun.

Nici nu și-au luat bine rușii trupele de pe aici ca să le ducă în Crimeea, că imediat austriecii au realizat cu înțelepciune că întotdeauna în țara nimănui se mai găsește câte ceva de spoliat, așa că au luat imediat locul rușilor în Principate. Ca o paranteză, trebuie precizat aici că singurii români care le-au venit de hac austriecilor au fost oltenii. După ce i-au ocupat vreme de două decenii (1718-1739) austriecii le-au zis turcilor în timp ce morfoleau o tulpină de praz: „Frățică, luați-i pe ăștia înapoi, că ne făcură capu’ calendar. Vă dăm și-o bucată din Serbia dacă-i luați înapoi”.  

Acesta este, dragi cititori, contextul istoric în care, în jurul anului 1859, oamenii politici români se gândesc că decât să ne spoliem noi între noi și pe deasupra să ne mai spolieze și trei imperii, mai bine să ne spoliem noi între noi și pe deasupra să ne spolieze numai un prinț străin. Așa că ei solicitară celor șapte Mari Putori ale Europei de la acea vreme să lase Principatele să se bălăcărească între ele nu separat, ca până acum, ci unite sub un prinț străin, preferabil transferat din Hexagon.

Bineînțeles că Marile Putori s-au opus prințului străin, dar măcar oamenii politici români au debordat pentru prima și ultima dată în istoria noastră națională de inteligență și au făcut astfel încât Cuza să fie ales domn și la Iași (5 ianuarie 1859) și la București (24 ianuarie 1859). Totuși, trebuie să recunoaștem, în acest moment istoric am fost ajutați de francezi, care ne-au dat ceea ce se numește ColonHelp*.

Cei mai încântați de unire au fost oltenii care au realizat că de acum pot bea Galbenă de Odobești fără taxe vamale și, mai mult, că pot merge să ocupe funcții nu numai la București, ci și în dulcele târg al Urieșilor.

Până la urmă, în 1866, a venit și prințul străin, fapt benefic, deoarece niciun principe român nu ar fi fost atât de prost încât, în loc să se ducă la curve, să citească Constituția unui alt stat (Belgia) și apoi s-o mai și plagieze. Așa am ajuns ca din 1866 să aplicăm o Constituție modernă, pliată pe nevoile unei burghezii dezvoltate, unui stat a cărui populație era formată în cea mai mare parte din țărani analfabeți muritori de foame. Marele merit al acestei Constituții burgheze care se dorea aplicată țăranilor analfabeți a fost însă acela că în 1868 i-a inspirat lui Titu Maiorescu teoria formelor fără fond, teorie care în zilele noastre își găsește locul de cinste în cadrul oricărei instituții din România.

*spre deosebire de francezii care la 1859 ne-au dat ColonHelp, după 1945 rușii ne-au dat ColonelHelp sau, mai precis ColoneldesecuritateHelp.

Notă: după cum se poate observa mai jos, comentariile au fost publicate înaintea articolului, ceea ce nu face decât să ne sporească admirația pentru cititorii noștri de tip Nostradamus, care au prezis postarea cu mult timp înainte ca ea să apară.