Noul an să vă aducă un strop din înțelepiunea lui Marc Aureliu, căci „tot ceea ce vedem este o perspectivă, nu adevărul, tot ceea ce auzim este o opinie, iar nu un fapt”, un atom din nebunia lui Edgar Allan Poe, sau măcar a lui Jack Kerouac, o picătură din spiritul enciclopedic al lui Giovanni Papini, fără ca asta să facă însă din domniile voastre „un om sfârșit”, un dram din norocul lui Handel, pe care un nasture de metal l-a salvat de la moarte în duelul prostesc cu confratele său Johann Mattheson, o moleculă din gândirea lui Tristan Tzara, ca să suportați absurdul mai bine, fără a ajunge însă vreodată să simțiți că „se-ntorc pescarii cu stelele apelor, înșiră mătănii orbilor”, o câtime din flexibilitatea lui Wittgenstein, cel care a avut puterea de a retracta ulterior o parte din propriile idei expuse în faimosul „Tractatus Logico-Philosophicus” sau măcar din flexibilitatea socratică a lui Bertrand Russell, cel care spunea că nu ar fi dispus niciodată să moară pentru propriile idei, deoarece acestea s-ar putea dovedi eronate, să vă ferească noul an de pericolul de diminutivare sau augmentare a realității, care l-a făcut pe Jonathan Swift să aibă nevoie de cinci oameni care să-l împiedice să-și scoată singur ochiul buclucaș, să vă ajute să găsiți echilibrul între primele două laturi ale sufletului, recea rațiune și emoția pasională, iar pe a treia, „thymos-ul” lui Socrate, nevoia (mai mult sau mai puțin) subliminală a individului de a fi recunoscut în astă societate pervertită, una dintre sursele marilor rele cu care ne confruntăm inclusiv astăzi, să vă dea puterea să o inhibați, să fiți cât mai puțin extremiști ai rutinei, apostoli ai deșertăciunii, martiri ai fadului și paji ai confuziei. La mulți ani!
