Google+

vineri, 5 iulie 2013

Mai multe absolvente de la liceul Bolintineanu au luat astăzi pentru prima dată contact neprotejat cu autobuzul*



După ce procurorii au decis să le ia la audierile privind fraudarea bacalaureatului cu niște simple autobuze, absolventele de la liceul Bolintineanu s-au declarat victimele unui abuz fără precedent în viața lor.
„Niciodată până astăzi un bărbat nu a îndrăznit să-mi propună să merg undeva cu el cu autobuzul. Am mai mers cu băieții la audieri de Guță, de Adi Minune, dar numai cu BMW, cu Q7, cu alea-alea. Niciun gagiu nu a fost până astăzi atât de bulangiu încât să se gândească, măcar, că m-ar putea duce la audieri cu autobuzul”, a declarat revoltată una dintre absolventele de la liceul Bolintineanu.

„Nu se poate spune și nici nu se poate zice că acțiunea porcurorilor a fost una cool, fra’! Unii tovarăși au zis că a fost chiar nașpa. După ce am fost urcați de porcurori în autobuze, la a doua stație s-au urcat controlorcii și ne-au amendat pe toți cei care nu aveam abonament pe linia care merge la Poliția Capitalei. Frățiorii mei care șutesc din buzunare pe R.A.T.B. nu au avut nicio problemă cu amenda, ei au abonament de multă vreme la audieri la Poliția Capitalei. În fine, acum am terminat și eu liceul și perspectivele pe care le am pentru a-mi găsi un loc de muncă îmi dau și mie speranța că voi avea abonament pentru audieri la Poliția Capitalei, la fel ca tovarășii și frățiorii mei, astfel că nu voi mai fi amendat de controlorci”, a ținut să ne spună șeful de promoție de la liceul Bolintineanu.

Scandalurile s-au ținut însă lanț și la sediul Poliției Capitalei, unde mai mulți absolvenți au fost prinși la audieri cu căști în urechi, prin care li se sufla de afară răspunsul la întrebările procurorilor, pentru a obține un punctaj maxim.
Mai mult, chiar și audierile la Poliția Capitalei se pare că au fost fraudate, după ce, contra unor șpăgi, mai mulți procurori au scris cu creta pe tablă răspunsurile la întrebările adresate de anchetatori, pentru a fi copiate de absolvenți în declarațiile lor. „Deoarece foarte puțini absolvenți de liceu au fost apți să exercite acțiunea complexă de scriere cu pixul pe coala de hârtie, Parchetul intenționează ca pentru audierile de anul următor să introducă declarații tipizate de tip grilă, pe care absolvenții apți să execute un cerculeț să încercuiască răspunsul corect”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

*http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15129977-parchetul-general-despre-audierile-absolventilor-bolintineanu-nu-renuntat-audieri-circa-20-elevi-exprimat-dorinta-audiati-astazi-politie-nicio-persoana-nu-fost-urcata-autobuz-impotriva-vointei-sale.htm

4 comentarii:

  1. Daca era linie de cale ferata de la liceul Bolintineanu pana la Politia Capitalei, veneau elevii la audieri cu trenul, ca minerii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca veneau cu CFR-ul, procurorii ar fi fost în mare rahat, deoarece nu ar mai fi ajuns bietii elevi niciodata la audieri.

      Ștergere
  2. Patronu de marmote5 iulie 2013 la 17:20

    Ca si Iisus, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a zis asa: „Lasati copiii sa vina la mandea!”

    RăspundețiȘtergere
  3. Ponta a cerut ca procurorii stalinisti sa fie sanctionati cu suspendarea contului de Facebook timp de o luna.

    RăspundețiȘtergere