Adu, mamă, maioneza, ca să-mi șadă bine freza!

De câte ori îmi crește părul ca accizele la carburanți mă duc să mă tund la Marele Maestru al Ordinului Frizerilor din rondul de la Kogălniceanu. E dat dreacu’ omu’, conform propriilor relatări „l-a tuns și l-a frizat și pe Isărexu”, l-a apostat pe finanțist cu o friză ca pe Acropole, „să moară ce-am pă casă”. A fost Tartorul Băncilor atât de încântat de noua sa freză, că imediat i-a oferit frizerului un post la B.N.R. (acesta fiind și absolvent de A.S.E., facultate pe care a terminat-o la particular într-o efuziune vulcanică, adică „magma cum laude”, cum spune stăpânul briciului Mircea, adicătelea frizerul). Spre decepția Guvernataurului comunal al B.N.R., oferta acestuia a fost refuzată („Eh, m-aș fi plafonat acolo”, îmi mărturisise cândva frizerul. „Ca dobânzile la depozite”, îi răspunsesem eu).

Desigur, la mine în mod normal nici nu s-ar uita, îmi spusese frizerul când ne-am văzut prima oară, el tunde numai oameni importanți, dar nu știe de ce îi sunt simpatic: „Așteptam un om important, eram prins cu treburi serioase, dar acum treci matale pe scaun dacă tot ai venit, nu știu de ce îmi ești simpatic”, răsunase glasul lui în frizeria goală când ne-am întâlnit prima dată.

Dar să lăsăm prezentările și să trecem la judecățile de valoare și dezvăluirile în premieră pe care mi le-a împărtășit frizerul cu ocazia tunsorii de ieri:

-Bună ziua, îi zic frizerului, iată că geniul dumneavoastră profesional m-a determinat să trec din nou să mă tundeți, căci lupul schimbă părul, dar năravul ba.

-Mda, așa este, sunt bun...eram foarte prins...dar acum treceți dacă tot ați venit, fir-ați să fiți de simpatic! Cortextul internațional este foarte tulbure, dom’ne, bine că m-am abținut să intru în politică, mulți clienți mă imploraseră. Dar eu nu și nu, m-am dedicat meseriei, parcă frizerii ieșiți acum mai știu să tundă? Niște nenorociți, niște stârpituri! Nici șuvița lu’ Băsescu n-ar reuși ăștia s-o reteze, ‘tu-i în noroc dă antricapați! Io dacă voiam îmi luam doctorat în freză, tundeam acu’ numa’ vedete cu bani grei, nu tot felul de pârliți...de fapt, mă refeream la colegele mele...ele tund pârliți, că eu tund numa’ oameni mari. Pe vremea lu’ Ceaușescu eram ăl mai tare frizer și cosmetrician, țâță de mâță, odată a venit Miliția la mine să-i ajut să stabilească data morții unui cadavru neînsuflețit dupăăă...(scoate un bilet din sertar de pe care citește)..starea de macerație a cuticulei părului de la axile. Atâta eram de bun, băga-mi-aș pu..., huooo, bine a zis ăla, apari la televizor la oră fixă, zici că ești cucu’ lu Udrea din pendulă, ‘te-n cur dă balaozaur, a urlat frizerul, eu făcând pe mine de frică din cauza briciului ce mi se avânta năvalnic pe la ureche.

(Of, de-acu’ încolo trebuie să verific programul TV înainte să mai vin la nebun să mă tundă, că dacă mai apare Băsescu la tembelizor cât sunt pe scaun, frizerul e în stare să-mi ia gâtu’ cu briciul Mircea mai repede decât scoate țiganu’ sârmele din fieru’ beton, mi-am zis. Mi-a trecut lama andină pe la ureche, mi-am scăpat urechea prin urechile acului).

Din fericire Băsescu a dispărut repede de pe micul ecran, pentru a lăsa locul emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”:

-Ai văzut, dragă, ce s-au caftit curvele astea două aseară? (îl întreabă cu vădită încântare pe frizer una dintre colegele sale, arâtând cu degetul spre două dintre concurente).

-Am văzut, s-au păruit de li s-a văzut și chiloții la hahalere, asta înseamnă să lași două muieri închise în aceeași cameră, fără oglindă, este de părere frizerul.

-Ai auzit, dom’le, ce zicea Chioru’ matrafoxat, că câr, că mâr, că Ponta, că ascize la benzină..., mă întreabă brusc frizerul.

-Am auzit, da’ mă doare-n cur de accizele lor la benzină, că eu merg numa’ cu diesel, am zis.

-Foarte bine, foarte bine, așa ar trebui să procedeze toți românii, să le dăm o lecție parșivilor, mă aprobă frizerul. Păi nu era bun, dom’le, Vadim, pac-pac-pac, cu mitraliera pă stadion, io la parlamentari le-aș fi dat cu gloanțe dum-dum, iar la ăia mai mici de la județ cu gloanțe vidia, cum a dat teroriștii la Revoluție!

-Eh, mai periculoasă decât vidia e invidia, când ți-a intrat invidia-n oase dracu’ te-a luat întru împărăția lui, îmi dau eu cu părerea.

-Păi să-i zicem, dom’ne, lui Putin să ne trimită și nouă niște gloanțe de-astea invidia, că el nu mai are nevoie, de când a șutit Crimeea alții îl invidiază pe el, se hlizește frizerul. Noi am fost niște proști, acum Crimeea putea să fie a noastră.

-Cum așa?- îl descos eu.

-Păi dacă regele Mihai nu întorcea armele la 23 august 1944, noi mai prelungeam războiul cu 6 luni, am văzut eu la televizor când picase emisia la Antena 3. În șase luni avea nemții timp căcălău să inventeze ei bomba atomică și să le-o pună sub cur la ruși. Iar noi eram aliații lor și IAR-urile erau cele mai bune avioane din al doilea război mondial și nemții ne-ar fi dat nouă Ucraina cu Crimee cu tot, ca s-o spoliem ca și când ar fi fost țărișoara noastră. Dar noi am fost niște șancali.

-Așa este, am confirmat eu, nu poți fi și șancal și măgar în același timp, riscul fariseismic e mare. Lasă că acu’ ne survolează câte-o zburătoare N.A.T.O., ca în cartea aia, „Zbor deasupra unui cuib de matracuci”.

-Dom’ne, să-ți fac o mărturisire, știi ce cred io de fapt ?- zise Marele Maestru, în timp ce-și finaliza opera. Io cred că de la Burebista încoa’, în tot cursul istoriei noastre naționale, noi am fost ca în piesa aia „Take, Ianke și Catâr”.