În care se arată ce mineri educați am avut.

Am stat ieri de vorbă cu un domn care în iunie 1990 muncea cu râvnă la stat - practic stătea nu numai în timpul serviciului, ci chiar și după orele de program, motiv pentru care colegii îl bârfeau că intenționează să ajungă șef - undeva în spatele Pieței Universității, pe strada Academiei. 

Ca orice bugetar care dorește să fie promovat, domnul își dezvoltase peste măsură în decursul timpului latura contemplativă. Atât de mult, încât nu-i mai ajungea să contemple continuu în interiorul instituției, ajungând să contemple chiar și în afara sa. În acest context, în iunie 1990, domnul a contemplat cât se poate de bine dubele minerești de pe strada Academiei, fiind astfel în măsură să-mi spună următoarele: „Dom’le, e o minciună că minerii erau niște ființe sălbatice, niște brute. Nu existau în Europa la momentu’ ăla mineri mai bine dotați și mai educați decât ai noștri. Uite, de exemplu, minerii de pe Academiei, pe care i-am contemplat eu ore întregi pe fereastră, erau îmbrăcați în costume minerești impecabile, la patru ace, comunicau între ei prin walkie-talkie și băgau golanii în dube cu mișcări de jiu-jitsu.”