25 septembrie 1991 - o mică istorie ieroglifică

25 septembrie 1991. 24 de ani de atunci. După ce prin intermediul primelor trei mineriade, bolșevicii de rit nou, sau mai bine zis bolșevicii de rât nou, închiseseră gura golanilor înarmați până-n lipsa dinților, sosise acum vremea ca oamenii muncii din Valea Jiului să fie folosiți ca instrument și în luptele interne dintre exponenții eșalonului doi al P.C.R.

Așa debută cea de-a patra mineriadă. Nimic ieșit din comun, căci este în firea oricărei „democrații originale” să aibă la baza fundamentului temeliei grave confruntări sociale. Paradoxal, Guvernul Petre Roman fu debarcat, deși minerii nu-l găsiră pe vreun vapor sau echivalent. Și nici măcar în clădirea Guvernului, de unde spălase putina. În care putina nu era nevasta tovarășului Putin.

În seara de 25 septembrie 1991 doi tineri, Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu, fură omorâți în Piața Victoriei. Așa zisele „cercetări penale” și „procese” au durat vreo 13 ani. După cei vreo 13 ani, Parchetul a descoperit, în sfârșit, criminalul: Autorul Necunoscut. Dacă nu știați, unul dintre cei mai mari criminali ai românilor este Autorul Necunoscut. Pe lângă Autorul Necunoscut, Râmaru e prunc de țâță fără silicon. Că în acei ani nu prea se făcea siliconul. Lui îi merge bine în culturile de japiță. Iar pe vremea aia culturile de japiță erau mult mai rare.

Prin 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statu-Palmă-Barbă-N-Cot Român și a dispus redeschiderea anchetei. Dar să nu ne îngrijorăm: Autorul Necunoscut nu este în primejdie. Și nici măcar Instigatorul. Sau Autorul De Mână Lungă Al Infracțiunii, ca să folosim o formulă dragă teoreticienilor dreptului penal din perioada interbelică. Singurul regret al Autorului De Mână Lungă Al Infracțiunii este că nu a reușit să organizeze mai multe mineriade decât cruciade. Șase versus opt, cum ar veni. Dar poate nu-i totul pierdut, or mai exista niscaiva mineri rătăciți prin Valea Jiului. Și două-trei garnituri de tren. Că vorba aia, între cruciadă și mineriadă cale lungă nu-i. Ca de la „măi, dragă” la „măi, animalule”. Nu-i așa, golanilor?