Și în cea de-a o mie una
noapte, una foarte ploioasă, creatoare de terțe categorii de stări de spleen, regele
îi porunci Șeherezadei:
-Dacă nu-mi spui cea mai
tristă poveste din această lume perisabilă, ba chiar din întregul univers
efemer, supus în permanență transformărilor în nu-se-știe-ce, îți tai gâtu’ direct! Unde îți stă capu’ acum, îți vor sta picioarele... ceea ce, dacă mă gândesc puțin,
n-ar fi foarte rău, deoarece nu aș mai fi nevoit să-mi flexez gâtu’ ca să
mă uit la mirificii tăi craci.
Da’ Șeherezada
avea vorbele la ea tot timpul, frate, îl făcea pe moș din expresii și alocuțiuni
direct la el în bârlog. Așa că scoase mintenaș un articol din actuala revistă
umoristică „Academia Cațavencu” și începu să i-l citească suveranului. Curgeau
lacrimile din ochii suveranului, de ziceai că a mâncat ceapă cu spray
lacrimogen. Câțiva curteni chiar intrară de urgență cu o barcă pneumatică, bulversați
total. Stare pe deplin explicabilă, dat fiind că la buletinul hidrologic din
acea zi cotele apelor râurilor fuseseră anunțate în staționare.
-Daaaaa, n-am mai auzit
nietzscheodată ceva atât de trist, se smiorcăi suveranul.
Așa scăpă Șeherezada de descăpățânare și de data asta. Noroc că
suveranul ei era prea prost ca să fi auzit de Henric al VIII-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu