„Mi-a dat bani peșin, dom’le!” – l-am auzit azi pe un bătrân în tren. Nu mai auzisem de mult timp cuvântul ăsta de origine turcească, atât de iubit în perioada fanariotă: „peșin”. A fost o vreme când oamenilor le-a plăcut să aibă bani peșin.
Apoi a venit o altă vreme când, din cauza glaciațiunii cunoscute în istorie sub numele de Războiul Rece, banii peșin din buzunarele oamenilor au înghețat, transformându-se în bani gheață.
După dezghețul din 1989, însă, banii gheață din buzunarele populimii au început să se topească văzând cu ochii, numai grangurii făcând rost de portofele impermeabile. Cum pentru ce? Păi în ce să-și țină banii lichizi? Că doar nu era să și-i țină la F.N.I., cu cei mulți, dar pro!
Au venit apoi niște vremuri în care împărtășirea valorilor contabile europene ne-a făcut să trecem la cash, ceea ce a dat naștere celebrei zicale populare „cheș pă preș”.
-Și crezi că-i așa periculos că acum importăm termeni din engleznă, cum ar fi „cash”? – mă întrebă plin de cunoaștere bunul meu prieten, Cocoșul Garlic, după ce de voie, de nevoie, mi-a ascultat perorația de mai sus. Eu consider că o limbă nu se poate rezuma la vocabularul ei, ci vocabularul este numai o înfățișare vremelnică a limbii, care se schimbă odată cu istoria. Pericolul unei afectări grave a limbii române ca urmare a importului de englezisme nu este real, de vreme ce astfel de absorbții au avut loc în mai multe rânduri în istoria ei. Importurile masive din franceză din secolul al XIX-lea, de exemplu, nu au dus la dispariția limbii române, ci au lăsat urme interesante care spun povestea ginții noastre, așa cum o vor face și importurile din engleznă în vremurile tulburi ce va să vie – adaugă apoi cu emfază Cocoșul Garlic.
-Ooo, Cocoșule Garlic nerecunoscător și ignorant, ar trebui să fii mutat disciplinar la periferie, ca un câine turburat care debordând de răutate intrinsecă a mușcat mâna care l-a crescut și l-a hrănit cu Chappi! – am urlat eu. Păi în secolul al XIX-lea franceza era mai mult decât o limbă de circulație internațională, era limba culturii, iar a fi fost capabil să o parlești însemna să faci parte (sau să pari a face parte, ca de exemplu în cazul Coanei Chirița) din elita societății. Englezna nu a avut niciodată și nu are nici în prezent o astfel de conotație, ea nedepășindu-și condiția de „common tongue”.
-Prea bine, bunule Abate! – zise Cocoșul Garlic. Haide dară ca, ținându-ne în afara cercurilor romglezești ce folosesc preponderent sălbatica interjecție, să nu precupețim niciun efort pentru a pătrunde și noi cândva în cercul celor care au descoperit calitatea gândirii articulate în adevăratele cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu