Azi-noapte am avut un coșmar. Se făcea că era seară, târziu, cînd K. sosi. Satul zăcea înzăpezit. Muntele cu castelul nu se zărea, era învăluit în ceaţă şi beznă; nici cea mai mică licărire de lumină nu arăta unde se afla marele castel. K. se opri pe podul de lemn care ducea de pe şosea spre sat şi rămase o bucată de vreme cu ochii ridicaţi spre spaţiul în aparenţă gol.
Apoi se duse să-şi caute un sălaş pentru noapte. La birt mai era lume. Zăpăcit din cale-afară de sosirea distinsului oaspete K., birtașul îi puse imediat la dispoziție camera de lux a birtului. Pe peretele din fața lui K. atârnau neglijent un Rembrandt și un Hieronymus Bosch. K. le cercetă puţin cu ochi plictisiți, apoi adormi. Dar peste puţin timp fu trezit. În faţa lui stătea un tânăr îmbrăcat orăşeneşte, cu figură de actor, cu ochii înguşti şi sprîncenele groase, iar lângă el, birtaşul. Tânărul îşi ceru foarte politicos scuze că-l trezise pe K., se recomandă ca fiul administratorului castelului şi apoi zise:
-Dumneavoastră sunteți noul arpentor?
-Da.
-Ah, ce binecuvântare, domnul conte vă așteaptă cu nerăbdare. Trăsura trimisă de dânsul pentru a vă aduce la castel așteaptă la poartă.
-Să mergem imediat, zise K. Avem o groază de treabă.
-Ah, fir-ar al dracu’, am urlat revoltat în somn. Păi unde te crezi, băi, K.?! S-a întors lumea cu susu-n jos!
Când m-am trezit, era deja prea târziu: după o noapte de vise zbuciumate, o gânganie înspăimântătoare se pomenise metamorfozată în autorul acestor rânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu