Citesc acum pe "Limba Română", un grup de pe Facebook cu 3287 de membri la care am aderat din dorința de a mai învăța câte ceva: "Oricât de neaoș ar părea, mujdei vine din franceză, de la mousse d'ail (spumă de usturoi)".
Bineînțeles, în dulcele stil gregar, lumea s-a repezit imediat cu like-ul, gândindu-se cum se va umfla în pene la următoarea masă cu noile cunoștințe lingvistice.
Oameni buni, există o prezumție (relativă, ce-i drept) că Demiurgul v-a înzestrat cu rațiune. Cum să vină, bre, "mujdei" din "mousse d'ail"?
Câteva argumente la mintea cocoșului demonstrează că nu poate fi așa:
În primul rând, împrumuturile lingvistice din franceză au avut loc începând din secolul al XIX-lea. Și nicidecum la nivelul țărănimii, în mare parte analfabetă. Or, "mujdei" este atestat în limbă (mai ales în limbajul oamenilor de rând) cu mult timp înainte. Inclusiv în domeniul hidronimelor și toponimelor, a căror origine se pierde în negura vremurilor. Dacă veți avea curiozitatea să-l citiți pe Dariu Pop ("Mărturii strămoșești", "Note paleografice pe margini de cărți bisericești sătmărene" - 1938), veți afla că încă din 1669 este atestat documentar pârâul Mujdeiu, ce izvorăște din dealurile de la nord de Baia Mare și se unește cu Valea Roșie, pentru a se vărsa împreună în râul Săsar. Ulterior, oamenii au numit pârâul "Usturoiu" (în loc de "Mujdeiu"), denumire pe care o poartă și în prezent. Numele Văii Usturoiu, cum este numită acum valea prin care curge pârâul Mujdeiu, se datorează leurdei, din aceeași familie cu usturoiul (Alliaceae), care emană un puternic miros de usturoi.
Fabulația conform căreia "mujdei" ar veni de la "mousse d'ail" a fost răspândită de Victor Eftimiu (autorul lui "Înșir'te mărgărite"), care și-a închipuit, probabil, că un scriitor devine, în virtutea inepției, și lingvist. Nu este singura aberație pe care a debitat-o Victor Eftimiu: tot el scrie că "mișto" derivă de la sintagma nemțească "mit stock" ("cu baston"), care înseamnă "om de condiție bună". "Un tip cu baston e un tip mișto", cum ar veni. Or, cuvântul "mișto" a fost împrumutat, evident, de la țigani, în timpul conviețuirii de sute de ani cu aceștia. Limbile din Pakistan (zona din care au migrat țiganii) conțin și ele cuvântul "mișto", cu același sens ca în română.
Mai trist este că Victor Eftimiu a dat peste încă unul care, având și el impresia că specializarea sa într-un domeniu îi conferă autoritatea de a emite judecăți de valoare despre orice, scrie despre Eftimiu că "deținea secretul multor etimologii neașteptate" (ca și când domeniul lingvisticii ar ține de vreun know-how magic), întrebându-se apoi retoric: "Cine și-ar fi închipuit că atât de neaoșul mujdei vine tot din franceză: mousse d'ail (adică spumă de usturoi)?" Dacă vă întrebați cine este acest cântăreț în strună dezacordată, vă voi spune că este vorba de Radu Beligan.
Nu în ultimul rând, doamnelor și domnilor, "mousse d'ail" nici măcar în franceză nu există ca atare. Doar ceva asemănător prin provensala din zona Languedoc.
În concluzie, cu părere de rău că nu vă pot confirma că atunci când mâncați usturoi vă miroase gura franțuzește, îmi iau ranița în spinare și mă întorc în timp la străvechile "mustum" și "allium" (care în română a dat "ai" folosit și azi în limbă în loc de "usturoi" în unele regiuni din Transilvania și Moldova; totodată, a rămas în numeroase cuvinte compuse vechi, cu precădere nume de plante: aiul-șarpelui, ai-sălbatic etc.).
La revederski, acum, cum ar zice o corcitură de rus cu italiancă. Și în prag de Anul Nou vă urez, ca Budai Deleanu, "tot fripți cârnăciori lungi, aioși". Și poate n-aș fi scris cele de mai sus dacă anul ăsta nu mi-ar fi plăcut cel mai mult, dintre toate cărțile citite, "Baladele usturoiului din Paradis" (Mo Yan). În care "Paradis" e cu P mare, că-i o unitate administrativ-teritorială din China (am făcut această precizare pentru a evita corecturile celor care le știu pe toate, chiar dacă nu l-au citit pe Mo Yan).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu