Google+

vineri, 21 iunie 2013

Avocații din România speră ca, prin noua Constituție, căsătoria între persoane de același sex să devină obligatorie



Tendința generalizată de reducere a numărului căsătoriilor îi afectează grav din punct de vedere financiar pe avocații din România.
„Este știut că la baza oricărui divorț cu scandal, generator de venituri pentru avocați, trebuie să stea, din păcate, o căsătorie prealabilă. Din cauza sistemului deficitar din prezent, dacă n-ai căsătorii, n-ai nici divorțuri”, s-a plâns un avocat specializat în partajarea între foștii soți a mileurilor de pe televizor și carpetelor cu „Răpirea din serai”.

Dar nu numai reducerea numărului de căsătorii, atrăgând după sine micșorarea proporțională a numărului de divorțuri, îi prejudiciază pe avocați, ci și legislația abuzivă, care, prin introducerea divorțului în fața notarului, în fața ofițerului de stare civilă sau în fața mediatorului, le ia practic avocaților pâinea de la gură, restrângându-le dreptul constituțional de a munci la spălarea rufelor murdare din familiile oamenilor în sala de judecată.

Totodată, avocații, ca și președintele Băsescu, le cer românilor să facă mai mulți copii. „Când sunt mai mulți copii, sunt, evident, mai multe litigii cu încredințări de minori, mai multe procese cu pensii alimentare, mai multe decăderi din drepturile părintești, mai multe infracțiuni de pedofilie, ce mai tura-vura, copiii sunt buni la casa omului, dar și mai buni la teșchereaua avocatului”, a ținut să precizeze dl. avocat Cupid Lătreanu.

Dar cea mai îndrăzneață inițiativă a avocaților este solicitarea lor ca prin noua Constituție căsătoria între persoane de același sex să devină obligatorie.
„Se știe că relațiile între homosexuali sau între lesbiene sunt mult mai tumultoase. Dacă ar fi legal, ăștia s-ar căsători de 4-5 ori pe an și, bineînțeles, fiecare despărțire s-ar lăsa cu scântei. La o despărțire de-asta se lasă cu 10-20 procese, să n-am parte, aur curat!”, a comentat un avocat îndrăzneața inițiativă.

4 comentarii:

  1. Ce-ai, bre, cu avocatu'?
    E un om integru,
    Face din alb negru
    Şi dac-o întoarce,
    Alb din negru face!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Victima l-a provocat
    Prin ţinuta ei bizară."
    Pledă doamna avocat,
    Cu un țâță aproape-afară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu „un țâță” aproape-afară? Ca să mai zică cineva că Abatele a restricționat comentariile pentru bozgorași!

      Ștergere
    2. Patronu de marmote21 iunie 2013 la 20:35

      Au inceput bozgorasii sa intre pe blog,
      Insetand dupa adevar.
      Dar apele din fantanile limbii romane
      Refuza galetile lor.
      Trec printre sori vecini
      Cocosul Garlic și Porumbelul Sfantului Duh
      Cu pliscul stingand bozgorasilor
      Cele din urma lumini.

      Ștergere