Ce mai scria lumea prin Jurasic

Făcând cercetări ample pentru a afla dacă exista viaţă pe Terra înainte de Facebook, am descoperit că unii-alţii mai scriau câte ceva şi înainte de crearea celebrei reţele de socializare. Şi dintre aceste personaje neverosimile, vi-l prezentăm azi, fiindcă e 1 august, pe Dimitrie Cantemir, care la 1 august 1714 a devenit primul român membru al unui înalt for ştiinţific internaţional- Academia din Berlin.

Dar abia ce a fost omul numit academian, că se şi găsiră vreo 3-4 boieri moldoveni mai tari în clonţ să sară din păpuşoi cu tot felul de aroganţe, cum că academicianul a plagiat în opera sa “Descriptio Moldaviae” după Letopiseţele Ţării Moldovei scrise anterior de Grigore Ureche şi Miron Costin. Bineînţeles că ex-domnitorul a negat vehement plagiatul pe contul său de Twitter (ce dracu, doar v-am spus că nu exista Facebook în Jurasic!), argumentând printre altele că el nici nu întelegea Letopiseţul scris după Ureche de către Grigore, dat fiind că între cele şapte limbi străine pe care le cunoştea se afla numai româna, nu şi limba moldovenească.

Analizând acuzaţiile de plagiat, membrii Academiei de la Berlin au ajuns la concluzia că “Descriptio Moldaviae” este (cităm) “o carte de carte, magistre, o marfă de cărtăciune” (şi chiar dacă ar fi vorba de un plagiat, fără îndoială că acesta este unul “eminamente original”, au mai spus magiştrii). În consecinţă, chiar i-au sugerat tinerei speranţe Cantemir că (dacă nu are treabă) poate să încerce să mai scrie şi alte lucruri. Dimitrie al nostru, care nu ştia de glumă, chiar i-a luat în serios.

De altfel, dragi cititori, pe vremea aia era pe cât de uşor să scrii lucruri originale şi să te faci “dottore” cu pedigree, pe atât de greu să dovedeşti acuzaţii de plagiat. Spunem aceasta pentru următoarele considerente (privite cumulativ):

1. materialul bibliografic era atât de puţin în ţările române, încât să fi căutat şi în gaură de şarpe erudit şi tot nu găseai mai mult de 2-3 manuscrise nebisericeşti pe care să le plagiezi.

2. “dujmanilor” purtători de pică le era aproape imposibil să dovedească plagiatul, deoarece:

-în principal, mai degrabă ar fi băgat mâna în foc decât să deschidă cu ea vreuna dintre cărţile de la punctul 1;

-în subsidiar, chiar dacă vreo oaie rătăcită a Domnului ar fi dorit să citească, istoria universală ne-a demonstrat că întotdeauna “dujmanii” erau mai săraci decât ţinta “dujmăniei” lor. Or, pe vremea aia, o carte costa o adevărată avere, astfel că “dujmanii” nu şi-o permiteau. După cum ne spun cronicarii, un incunabul (aşa se numeau cărţile pe vremea aia) costa atât de mult, încât era ţinut ferecat în lanţuri pentru a nu putea fi furat (şi astfel, adăugăm noi, era eliminat şi riscul de a-l deschide careva). Aceiaşi cronicari ne spun că pe vremea aceea o carte bine legată (atât la legătorie cât şi cu lanţul) valora “cam cât doi boi buni”. Având in vedere că pe vremea aia Ciutacu şi Mircea Badea nici nu se născuseră încă, noi ne întrebăm unde dracu’ putea găsi cineva pe atunci “doi boi buni” pe care să-i schimbe cu o carte.

Dar cel mai important aspect legat de “Descriptio Moldaviae”, dragi cititori, este că prin această creaţie a sa, Dimitrie Cantemir a pus bazele genului science-fiction în literatura universală: astfel, în “Descriptio Moldaviae” el vorbeşte despre moldoveni harnici, bogaţi, cinstiţi şi care nu stăteau toată ziua în cârciumă, ci dădeau pe acolo numai când îşi aduceau aminte unde au uitat toporul (chiar şi în acest caz, gospodarul moldovean era chibzuit şi nu dădea imediat buzna la cârciumă, ci mai întâi verifica minuţios dacă nu cumva toporul este în muiere sau în vecin).

Şi dacă nu ştiaţi cui trebuie să mulţumiţi pentru privilegiul de a asculta o manea dă valoare când aprindeţi focul la grătar cu “Descriptio Moldaviae”, tot lui Cantemir să-i trimiteţi felicitările voastre în ataşament, căci în cartea sa Kitab-i-Musiki (Cartea Muzicii), scrisă în limba turcă, el a pus bazele primului sistem de notaţie muzicală al muzicii otomane, intrând în istoria Turciei ca fondator al muzicii laice.

În încheiere, faţă de o asemenea personalitate marcantă ca Dimitrie Cantemir, nu putem pune, dragi cititori, decât următoarea concluzie ştiinţifică: “Să te fută Dumnezău, Gugăle care nu-l omagiezi azi pe Cantemir!”