Google+

joi, 29 august 2013

Mulți români au declarat că vor merge la Roger Waters la bulgari, deoarece este mai ieftin



Spre disperarea organizatorilor, numai 50.000 de spectatori au venit aseară în Piața Constituției la Roger Waters, restul românilor declarând că ei preferă să meargă la Roger Waters la bulgari*, întrucât este mai ieftin.

„Piesele lui Roger Waters sunt superioare la bulgari, atât cantitativătă cât și calitativătă și, mai ales, sunt all inclusivătă. De exemplu, „Another brick in the wall” a avut în România numai 5 minute și 35 de secunde, dar în Bulgaria are întotdeauna peste 9 minute, la un preț mai mic. Nu mai punem la socoteală că la bulgari Zidul este construit din cărămidătă și izolat fonicătă, să nu se audă tot felul de zgomote prin el. La noi îl făcuseră din niște amărâte de panouri, se auzea tot prin el, ca prin pereții unui bloc din București”, au declarat mai mulți dintre românii care și anul acesta vor merge la Roger Waters tot la bulgari.

Concertul de aseară din Piața Constituției nu a fost lipsit de incidente: chiar la începutul concertului un MIG-21 și-a dat iarăși în petic, prăbușindu-se chiar în zidul la care echipa lui Roger Waters lucrase mai mult de două zile. De asemenea, mulți spectatori s-au plâns că din cauza unui zid prost amplasat chiar în fața scenei, pe care șmecherii cu lasere proiectau tot felul de măscări, nici măcar nu au reușit ca, pe parcursul concertului, să-i vadă pe instrumentiști. „O să mai merg la Roger Waters în România când o zbura porcul”, au amenințat după concertul de aseară mulți dintre spectatorii din Piața Constituției.

Cu toate aceste incidente, Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, a declarat că a fost plăcut impresionat de concertul lui Roger Waters, deoarece încă din tinerețe el este impregnat de filosofia „The Wall”, dorindu-și cu ardoare să spargă zidul care-l desparte de vecini, pentru a se extinde pe proprietatea acestora. Nu la fel de încântat a fost însă Primatul General al Capitalei, Sorin Oprescu, care l-a sancționat astăzi pe Roger Waters pentru construirea fără autorizație din partea Primăriei a unui zid în Piața Constituției. Pașnic, Roger Waters și-a recunoscut fapta și în semn de împăcare i-a dedicat Primatului General al Capitalei o piesă de pe albumul său „The dark side of the baboon”.

5 comentarii:

  1. Adrian Paunescu, fie-i tarana usoara si de morti numai de bine, s-ar fi simtit mult mai implinit sa vada cum un porc poate zbura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba dihania aia care zbura aseara era mistretul cu coltii de argint a lui Stefan Augustin Doinas.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu n-am fost la concert, ca sa-l fac de ras pe Roger Waters, da-l dreaq. Toate ziarele vuiau astazi: ”Un anonim a refuzat sa se prezinte la concertul lui Roger Waters”.

    RăspundețiȘtergere
  4. Patronu de marmote29 august 2013 la 20:29

    adevarat, am vazut si eu, pe zidul ala smecherii cu lasere scriau tot felul de măcării impotriva unor intreprinderi care dau de lucru multora dintre noi. D-le Roger Waters, cine esti dumneata si ce ai facut in ultimii 5 ani? Apropo, pe dl. Alexandru Visinescu l-ai cunoscut? Ti-ar fi scos el aerele din cap!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fratele patronului de marmote29 august 2013 la 20:33

      Just, tataie ar trebui trimis sa tina concerte in Siria si Egipt. Ca zidul Berlinului a cazut de mult, e fumat contextul:)

      Ștergere