Google+

miercuri, 6 februarie 2013

În care Tartorul arată că talibanii n-aduc Bisericii fericirea, dar o întrețin


Dragi cititori pravoslavnici, ni s-a întristat inima în aceste zile citind în presa de ziare online și offline cum 23 de ONG-uri și alți bulangii păgâni sau atei (sau bulangii atei de păgâni) au făcut gât mai ceva ca Petre Roman în zilele lui de glorie față de alocarea de către Stat, în fiecare an, pentru cultele religioase, a modicei sume de circa 540 de milioane de Euro (valoare anunțată de însăși Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române)*.

Bunul Dumnezeu a făcut însă ca în sprijinul B.O.R. să sară astăzi cu cățel și cu purcel (dar mai ales cu purcel) 33 de asociații creștine, care i-au trimis Sfântului Parlament de Buget Adoptator o petiție în care i-au dat mură în gură puterii legislative cel puțin șase motive care să justifice și anul acesta alocarea a cel puțin vreo juma de miliard de euro către Sfânta Biserică**. Dar să redăm și noi aceste sfinte motive aducătoare de cel puțin 30 de arginți în poala fiecărui popă:

1. Biserica este o instituție de stat. Astfel, întrebați recent în ce instituție de stat au încredere, românii au indicat în proporție de peste 80% Sfânta Biserică, urmată de Pompieri și Armată. Așadar iată, prin voința suverană a poporului, BOR este o instituție de stat, care, ca orice instituție de stat, trebuie să primească bani de la buget pentru a funcționa.
Ca o paranteză, rivalitatea între instituția Bisericii și instituția Armatei pentru câștigarea încrederii românilor, a deteminat astăzi Sfânta Biserică să trimită și ea în Mali zece popi care nu au reușit să îndeplinească anul trecut baremul  de profit fixat de ÎPS Daniel***.

2. Încă de la crearea statelor medievale românești Biserica a fost un jucător activ pe piața de capital. Ea ar fi fost, desigur, un jucător activ și între secolele III-XIV, numai că nefiind încă întemeiate țările române în această perioadă, rolul Bisericii nu se justifica, deoarece nu existau voievozi de la care să primească danii în bani.
Apoi, de la voievozii întemeietori și până la Cuza au curs marafeții fără număr. Înalții ierarhi ai Bisericii interne nici măcar nu aveau mâini să ia cât erau dispuși voievozii să dea. Confruntându-se cu limitele absorbției de capital pe piața clerical-monetară internă, voievozii români au început să facă plasamente și prin străinătate, pe la niște popi care aveau o tradiție mult mai îndelungată în a atrage fonduri nerambursabile: la Sfinții Munți Athos, Porthos și Aramis, la Locurile Sfinte din Palestina și la Muntele Sinai.
Până la Cuza domnitorii performaseră atât de mult în plasarea banilor, la ospețe, în sânul Bisericii dănțuitoare din buric, încât la 1863 veniturile obținute de pe o șeptime din pământul arabil al Principatelor mergeau la mănăstirile din Miuntele Athos, din Palestina și din Egipt. În 1863 Cuza a decis să-l cheme pe instalatorul Kogălniceanu și împreună le-au strâns popilor robinetul cu cheia franceză a lui Napoleon al III-lea, adoptând legea secularizării averilor mănăstirești. Din fericire pentru Biserică, Cuza nu a fost în relații bune cu Nemuriciosul McLeod, astfel că el a mai și murit.

3. Sănătatea? Educația? Sunt efemere, pentru că și viața pământeană este efemeră. Și atunci de ce să investim într-o viață pământeană efemeră când putem să investim într-o viață de apoi veșnică?

4. La începutul anului 1999, Biserica a fost cea care a salvat Statul Român de la a deveni victimă a infracțiunii de act sexual cu un miner. Astfel, la Mănăstirea Cozia, B.O.R. a mediat atunci negocierea dintre premierul Radu Vasile și minerii aflați în marș spre București.

5. Banii sunt ochiul dracului. Preluând sub controlul său cât mai mult din ochiul dracului, B.O.R. speră să-l lase pe drac chior, astfel încât dracul să-și pună lentile de contact sexual neprotejat.

6. Banul ce-i frumos îi place și lui Dumnezeu! Pe vremea când nu se inventase încă moneda, Dumnezeu prefera friptura la grătar. De aceea, Cain l-a ucis pe Abel. 


 
***Statul Român a decis ieri trimiterea în Mali a zece militari, deoarece trimiterea a unsprezece ar fi deteriorat relațiile cu Cocoșul Garlic, care nu privește cu ochi buni țările ce trimit trupe care depășesc capacitatea combativă a celor circa 2000 de militari francezi implicați direct în conflict.

6 comentarii:

  1. Mai rau pentru drac ar fi daca si-ar pune lentile de contact vizual neprotejat si apoi s-ar uita la Kanal D:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Patronu de marmote7 februarie 2013 la 00:43

    Dan Diaconescu a declarat ca daca va fi ales presedinte va da fiecarei biserici cate 20.000 de Euro ca sa-si deschida o afacere:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da' despre Biserica Catolica de ce nu combati, partinitorule? N-o sa poata fura Biserica Ortodoxa pana la sfarsitului veacului cat a furat din toata lumea Biserica Catolica in perioada coloniala. Numai la cati amerindieni le-a luat piuitul si cat aur a carat de acolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vadimash, esti beat muci, frate! Altfel nu-mi explic cum ai scos un comentariu atat de serios.

      Ștergere
  4. Sa nu mai aud de sclifositii de vegetarieni! Pana si Dumnezeu a preferat o fripturica buna la gratar ierburilor nasoale ale lui Cain.

    RăspundețiȘtergere