Google+

duminică, 3 februarie 2013

Zeci de camioane încărcate cu mineri au luat astăzi cu asalt sediile Evenimentului Zilei, Hotnews.ro și B1 TV


„În acord cu recomandările din cel mai recent raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, realizat de Comisia Europeană, am remarcat mai multe acţiuni care, susţinute de Evenimentul Zilei, Hotnews.ro și B1 TV, vin în totală contradicţie cu recomandările pe care acest raport le face României.
Noi, minerii, nu putem sta cu mâinile în sânul nevestei când consolidarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt încălcate şi subminate de acţiunea publicațiilor și televiziunii menționate. Considerăm că, tocmai în spiritul recomandărilor Comisiei Europene, este de datoria noastră să evidenţiem cu bâta, ranga și pulanul derapajele doctrinare ale presei din România. Deși nu ne-a întrebat nimeni până acum, dezmințim orice amestec  al lui Ponta sau Iliescu în venirea noastră la București”, a declarat unul dintre minerii adepți ai consolidării statului de drept comun.

Am găsit la „Evenimentul Silei” droguri, armament, muniție, mașină de scris automată…tipărit bani la Hotnews.ro*, iar la B1 TV am găsit o fermă de găini bătrâne, cu trei picioare, născute vii. Nu este exclus ca ele să fi fost aduse de la „Evenimentul Zilei” ca animale de companie de către Ion Cristoiu, provenind probabil din puișorii (ajunși acum la senectute) care în fiecare zi se nășteau vii, cu trei picioare, în incubatorul lui Ion Cristoiu de prin anii ’90, incubator pe care acesta îl amenajase nu la Cernobâl, ci chiar în sediul din București al Evenimentului  Zilei”, a ținut să declare un alt erudit miner.

„Luați site-ul de știri și băgați-l în dubă”, i-a îndrumat premierul pe minerii care asaltau sediul Hotnews.ro. „Pe golanii de redactori îi duceți la Universitate să planteze panseluțe în văzul oamenilor muncii, da’ pe Dan Tăpălagă îl puneți să sape gropile pentru 4-5 arbori sequoia aflați la maturitate, pentru că este mai tare-n clonț, i-a mai sfătuit premierul pe mineri.

Colegii liberali de alianță ai premierului, dezaprobă însă indicațiile date de Ponta minerilor, întrucât, cităm, „frigul din timpul iernii poate dăuna panseluțelor”. „Mai util pentru țară ar fi ca redactorii golani, adică acei redactori care ne mai și critică, să fie obligați să înceapă săpăturile la mărețul obiectiv indicat săptămâna trecută de președintele Consiliului Județean Prahova: tunelul rutier pe sub Carpați”, au continuat să declare, cu permisiunea liderului lor Gigi Becali, liberalii.

La această oră, minerii elaborează împreună Dan Voiculescu noua grilă de programe a televiziunii Antena 4 (fostă B1 TV). Surprinzător, emisiunea „Lumea lui Banciu” a fost menținută în noua grilă, dar cu un titlu și un prezentator ușor modificate: „Lumea de apoi a lui Banciu”, prezentată de Mircea Badea.

*http://www.youtube.com/watch?v=lpEHsxhwM-k

12 comentarii:

  1. Dat fiind ca intotdeauna minerii au fost aparatorii statului de drept, ai ordinii sociale, nu inteleg ce o fi cautand in continuare in Codul penal infractiunea de "act sexual cu un miner".

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt mai mult ca sigur ca acel pasaroi vorbitor, Cocoshul Garlic, este unul dintre decrețeii aceia aviari, adica unul dintre puii nascuti vii, cu 3 picioare, conceputi de Ion Cristoiu prin anii '90 in laboratorul propriu. Dar ce apreciez este faptul ca macar este un decrețel aviar tare-n clonț.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vadimash, te (a)somez! Spune adevarul! Are Iredentila de-a face cu disparitia subita a Ciufutozaurului de pe blog???

      Ștergere
    2. Eu intotdeauna am stiut asta, dar mi-a fost lehamite sa va impartasesc si voua. Acum va dezvalui in exclusivitate subita cauza a disparitiei Ciufutozaurului: i-a surprins pe Cioaca si pe Iredentila facandu-si nevoile intre Rucar si Bran.

      Ștergere
  3. Buna ziua, nu va suparati, am auzit ca m-a cautat cineva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, a aparut dl. CiufutoSauron! Gutu-te-n tag, CiufutoSauron! Cum fu anul acesta recolta de capsuni in Spania?

      Ștergere
  4. Inca un blog de pupincuristi basisti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt onorat că însuși Anonymus, notarul regelui Bela al Ungariei, mi-a făcut cinstea să intre pe acest blog.

      Ștergere
    2. Abate, esti de acord sa-l injuram pe notarul bozgoresc cu „poola”, cu ”morti”, cu alea-alea, eu si cu Cocoshul Garlic?

      Ștergere
    3. Anonimule, știm cine ești! Dacă mai scrii măcării (cu cheia!) pe blogul nostru o să te calce TIR-ul în lift! Am zis!

      Ștergere
    4. Daaa, Anonymus, o sa te calce TIR-ul in lift cum a calcat-o Cocoshul Garlic pe gaina batrana cea care face ciorba buna cu conditia sa fie morcovul tanar!

      Ștergere
    5. Iredentilă, să îți împărtășesc din înțelepciunea unui bătrân muncitor (din ăla de sapă șanțuri pentru arheologii de la apă sau curent) care se uita lung după niște gagici de liceu: ”pizde căcălău... cu pula e mai rău”

      Ștergere