Carabinierii italieni au reținut azi un țigan de etnie romă care dădea
târcoale Vaticanului (circa trei târcoale/ oră). Deoarece romul cu origini
neaoșe țigănești purta la gât un lanț de aur de circa 40 kg iar în boccea avea
o ciozvârtă afumată de mârțoagă de Ciorogârla, fasciștii italieni și xenofobii
francezi au speculat imediat că românul de etnie romă, recte țiganul,
intenționa să dea șpagă Sfântului Conclav al cardinalilor pentru a fi ales de
aceștia întâiul suveran poncif cu canini de aur made in Țăndărei.
„Conform declarațiilor luate sub tortura cu audierea unui
CD cu Vivaldi, țiganul a mărturisit cu ochii în lacrimi că urma să dea lanțul
de aur șpagă către 80 de cardinali, pentru a-și asigura majoritatea de 2/3
necesară alegerii ca papă. Fiecare dintre cei 80 de cardinali urma a primi câte
o juma’ de zală de lanț, adică juma’ de kil de aur. De asemenea, fiecare cardinal urma să primească cel puțin
100 de grame de ciozvârtă de mârțoagă de Ciorogârla, până acum o delicatesă din
care numai înalții prelați din Albion se puteau înfrupta”, au declarat presei carabinierii italieni.
Îngroziți de perspectiva alegerii unui papă țigan, xenofobii francezi s-au
oferit să-i dea românului de etnie romă 300 de euro pentru ca acesta să se
întoarcă în România înainte de întrunirea conclavului cardinalilor în vederea
alegerii noului papă.
Alegerea noului papă ține însă capul de afiș nu numai în Italia și Franța,
ci și în Germania, unde membrii mai multor grupări neo-naziste au organizat
marșuri de protest nocturne, cu torțe și cagule, la zvonul că un papă din SS va
fi înlocuit de un papă evreu.
Neo-naziștii germani amenință chiar că, dacă va fi ales un papă evreu, îi
vor da foc în semn de protest.
La rândul lor, liderii
Ku Klux Klan le-au transmis cardinalilor să nu cumva să le treacă prin minte
să-l aleagă papă pe cardinalul „nigger” ghanez Peter Turkson, în caz contrar
amenințând că vor scălda toată Ghana într-o baie de apă și săpun.
„Liniste ca vine bossu
RăspundețiȘtergereEu sunt ca taticu vostru
Peste mine nu se trece
Vorba mea ramane lege”,
a tinut sa le transmita cardinalilor viitorul Papa tigan.
"Am fost si voi fi in frunte
RăspundețiȘtergereCardinalii sa nu uite.
Locul meu este in top
Sa fac legea peste tot",
a continuat viitorul papa tigan.
"Cu-o vorba si-o semnatura
RăspundețiȘtergereIau banii peste masura
Nu are sansa oricine
Sa concureze cu mine",
a conchis viitorul papa tigan.
"Sunt jmekerul cu Mertzan si jupan la Vatican,
RăspundețiȘtergereMi se spune Pentium 4, dar mi s-a ars integratul.
Daca mi-ai calcat sandaua,iti sparg fata cu cazmaua
Nu te pune cu Papa, rup in tine pleura!"
Din Giulesti in Vatican
RăspundețiȘtergereCine-i Papa barosan?
Are Mercedesu' mare
Si vreo patru celulare!
Ca salariul eu mi-l iau la ce indulgențe dau.
RăspundețiȘtergereSuveran ca mine nu-i, aplic legea banului.
Papo, mo, alicari!
RăspundețiȘtergereDa-indulgente la copii!
Te aves de bahta lo!
Rugaciunea e misto.
Zi s-avem cu totii bani
Sa fim jmekeri, barosani.
S-aves bani la puradei
Si in euro, si lei
Iar dusmano' hazmokar
Sa ne pupe-n morokar!
Hai gea!
La Papa vine un arab,
RăspundețiȘtergereCu ochii stinşi, cu graiul slab.
Ce crucea mătii ai venit?
ȘtergereÎl întreabă Papa uimit.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergere"Sunt, Papă, neam de babuin,
ȘtergereŞi de la Bab-el-Mandeb vin
Să-l vând pe Sandokan”.
Nota noastră: am eliminat acest comentariu deoarece făcea mișto de Papă.
Ștergere