Google+

luni, 28 ianuarie 2013

Cioacă: „Procurorii trebuiau s-o caute pe Elodia în mănăstirile de taici”


Cioacă a declarat astăzi că nu-și închipuia ca atât procurorii cât și Biserica Ortodoxă Română să cunoască atât de puține lucruri despre natura feminină.

„Săptămâna trecută, animat de sentimente creștinești de milă la adresa procurorilor, văzându-i cum de ani de zile se chinuie s-o găsească pe Elodia, le-am vândut un pont: s-o caute pe Elodia în mănăstiri. Depunând un efort impresionant, procurorii au căutat-o pe Elodia în toate mănăstirile de maici, dar n-au dat de urma ei. B.O.R. a sărit și ea în ajutorul procurorilor, comunicându-ne ieri că Elodia nu se află în niciuna dintre cele 310 mănăstiri de maici din România*. Oameni buni, cât de proști sunt ăștia? Cum s-o cauți pe Elodia în mănăstirile de maici? E la mintea cocoșului că eu, când le-am dat un indiciu procurorilor despre locul unde s-ar putea afla Elodia, m-am referit la mănăstirile de taici, că doar nu mă țin de cioace”, a detaliat Cioacă grava eroare comisă de procurori în parteneriat cu B.O.R. 
 

9 comentarii:

  1. Da, este la mintea Cocoshului Garlic, pasaroiul acela vorbitor, ca n-ai cum sa cauti o curva in manastirile de maici, ci in cele de taici. Sau, ma rog, poti, cu conditia sa fie o curva lesbiana, ceea ce antecedentele Elodiei nu ne dau dreptul moral sa banuim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa caute procurorii in chilia lui Daniil Sihastrul, este mare pisicher sihastrul ala, nu ar fi de mirare sa fi sechestrat-o pe Elodia ca sa-l faca pe Stefan cel Mare sa-l viziteze mai des.

    RăspundețiȘtergere
  3. Va garantez eu ca acum Elodia este in vagauna la Zamolxis dupa ce au tras-o in furci dacii dintre Rucar si Bran.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Patronu de marmote28 ianuarie 2013 la 18:06

      De completat ca inainte sa o traga in furci au tras-o din portbagaj.

      Ștergere
  4. Cioaca a spus de fapt ca Elodia e intr-o manastire de maici, acum e ca e maicuta sau doar pe post de sfinte moaste in vreo racla doar cuviosii lingatori de degete si oase sfintite pot sa ne spuna.

    RăspundețiȘtergere
  5. fratele patronului de marmote28 ianuarie 2013 la 18:10

    Elodia a declarat la OTV-ul online ca intotdeauna mergea in portbagaj, deoarece il iubea pe Cioaca prea mult ca sa-i murdareasca canapelele de sange.

    RăspundețiȘtergere
  6. E posibil ca porcurorii să fi fost hinduși în teroare: Elodia este, de fapt, budistă, deci ar fi trebuit să o caute prin toate budele din parcările de TIR-uri, unde într-adevăr ea căuta acea parte a corpului ce seamănă cu o mănăstire într-un picior.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacă Elodia ar fi fost greco-catolică, opinează specialiștii, sarcina procurorilor de a o gasi in lacasele de cult greco-catolice ar fi fost foarte ușoară, deoarece aproape toate au fost confiscate de comuniști pentru a fi date Bisericii Ortodoxe Române.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt intru totul de acord cu Abatele, BOhR trebuia sa caute prin manastirile de taici, iar procurorii trebuiau sa intrebe autoritatile locale daca au semnalat recent prezenta Big Foot prin zona. Mai exista o ipoteza, ce-i drept doar o simpla speculatie, cum ca atacurile ursilor de anul trecut s-au intamplat dupa ce ursii au intrat in contact vizual cu doamna Cioaca. Ursii in cauza prezentau un simt al omorului foarte dezvoltat, intocmai ca ursii grinzly din regiunea muntilor stancosi din jurul parcului national yellowstone care s-au intalnit cu Big Foot conform relatarilor tartorilor oculari aflati la fata locului. Dar dupa cum am mai spus, si ma repet, este doar o speculatie.

    RăspundețiȘtergere