Google+

sâmbătă, 14 iulie 2012

Cele 10-11 porunci

Conform televiziunilor pline de răutate, preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, i-ar fi dat premierului Victor Ponta o listă de porunci.
Faţă de această situaţie, Crin Antonescu a organizat după micul dejun de la ora 18 o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat: "Se vorbeste de cele 10 - 11 porunci pe care preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, le-ar fi dat premierului. Nu există aşa ceva, nu avem un document în sensul acesta. Sau, în fine, IT-istul interimar al Preşedinţiei bălmăjea ceva că ar fi intrat în spamul interimar al Preşedinţiei un forward de la Comisie. Numai că acest e-mail conţine atât de multe lucruri pe care ar trebui să le facă un biet preşedinte interimar, propulsat fără voia lui în slujba naţiunii, încât a fost trimis de Comisie arhivat cu zip. Am luat măsuri urgente în sensul iniţierii unei proceduri de achiziţie publică după finalizarea căreia, în schimbul a circa 800.000 Euro, o firmă consacrată de IT să ne descarce gratuit (noi nu umplem poporul de cheltuieli ca PDL) programul Winrar. După decriptare voi mai organiza o conferinţă de presă  ".
La rândul său, Victor Ponta a declarat: “Înmânarea acestor porunci este o onoare pentru mine şi pentru poporul român. De la Moise încoace nimeni nu a mai primit 10-11 porunci”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu