Google+

duminică, 29 iulie 2012

Iacătă bârlogul văgăunal al Tiranozaurului Velociraptor!


Dragi cititori!
Cu ajutorul deont-ologilor de la studiourile de tele-vizuină varanică Antena 3 Mulţi în Plex, vă prezentăm imagini cu bârlogul văgăunal Dante al Tiranozauricului Velociraptor Băse, bârlog de ‘jdemii de milioane de euro pe care Tiranicul i-a rupt de la gura viitorilor pensionari Patriciu şi Voiculescu.
Iată, dragi cititori, ce bârlog îşi trăgea în anonimat Suspendatozaurul pe strada Dante Alighieri, ferindu-se de ochii flămânzi ai pensionarilor şi respectiv de ochii plini de răutate ai jurnaliştilor:

După cum puteţi constata, numai ochiul de şoim cu ochelari al detectivilor Antena 3 era în masură să descopere pe o simplă străduţă un edificiu atât de bine camuflat. Dar haideţi să-l şi descriem pe scurt, în exclusivitate:
Bârlogul Dante nu este numai o construcţie, ci şi expresia unei gândiri politice. El trebuie privit ca o spectaculoasă punere în scenă a unor elemente (arhitectură, pictură, grădini, sculpturi, ornamentaţie), astfel încât totul să concure la gloria Tiranicului Velociraptor de apă sărată.
Bârlogul se articulează în două zone, situate de-o parte şi de alta a camerei Monarhului. În est, regăsim zona bârlogică ce grupează următoarele camere:
-camerele curtenilor din servicii;
-camerele curtenilor din serviciile Romtelecom, curteni care gestionează butonul 3 al telefonului (după cum ştim, beneficiind de o promoţie Romtelecom, Cuviosul Dictatorie s-a abonat la butonul 3 al telefonului);
-tot în zona bârlogică estică putem regăsi dormitorul “EBA”, pe uşa căruia este gravat cu litere aiurite următorul motto filosofic: “Pauzele lungi shi desuri, keea marilor succesuri”;
-camera “păsăricii” (intitulată aşa întru amintirea eternă a unei vorbe de duh rostite cândva de Kim Ir-sen din Carpaţi);
-300 de camere de luat vederi (în care nu ştim exact cine locuieşte).

La rândul ei, zona bârlogică vestică grupează următoarele camere:
-camera obscură, unde Pol-Pot-ul carpato-danubiano-pontic se ocupă cu developarea politicii interne. Dat fiind că aici nu pătrunde niciodată vreo rază de lumină, Cuviosul Dictatorie “alintă” această cameră cu denumirea “dormitorul lui Crinuţ”;
-camera numită linguşitor de curteni, pentru a preamări umorul Tiranului, “camera ţigăncii împuţite”;
-alte 300 de camere de luat vederi (în care nu ştim exact cine locuieşte).

Marea axă est-vest a bârlogului, dragi cititori, traversează camera Monarhului, aflată exact în centrul imensei faţade, care în ajunul referendumului din anul 2007 era proiectată de Cuviosul Imperatorie să măsoare 322 m lungime, însă în ajunul referendumului de astăzi a fost reproiectată de Primul Unic al Ţării să măsoare “decât 256 m” (asta ca să-l parafrazăm pe Geoană).
Astfel, viaţa Monarhului, desfăşurată, după cum am arătat, în centrul axei est-vest, poate fi comparată cu a Soarelui care renaşte în fiecare dimineaţă pentru a aduce bucurii si beneficii permanente pensionarilor, bugetarilor şi, în general, cadrelor militare în rezervă.
Era să uităm, dragi cititori, a menţiona superba grădină zoologică a bârlogului, în care Cuviosul Suspendatozaur intenţionează să aducă în curând în cuşcă un exemplar rarisim, a carui denumire ştiinţifică latină este “Motanosaurus Felix”.
În încheiere, vă mai oferim o fotografie cu holul de trecere spre closetul imperial al Velociraptorului Băse (am surprins în fotografie si grupul de reporteri ai Antenei 3, cărora, după ce i-a îndopat cu fasole, Tiranul le arată cârnaţilor cu braţul direcţia closetului):

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu