La data de 11 octombrie 2007 se stingea din viață Apostrofel Sedilă,
ultimul corporatist care folosea diacritice când scria, iar uneori chiar și când
se expima*.
Apostrofel Sedilă nu folosea însă diacriticele din dragoste pentru limba
română**, ci pentru că pur și simplu era o persoană foarte greu adaptabilă,
motiv pentru care și după anul 1989 el a rămas tot în sistem. Este adevărat,
colegii lui de generație au rămas și ei în sistem, numai că ei au fost apți să
se adapteze pe sistem turbo la scrierea fără diacritice, pentru a putea promova
în funcția de șefi la multinaționala la care a lucrat și domnul Apostrofel.
Despre handicapul său de a scrie cu diacritice, Apostrofel Sedilă comenta
resemnat:
“Cine a turnat toată viață folosind mașina de scris cu “ă”, “î”, “ș”, “ț” și “â” (în ultimul caz-“â”- numai atunci când turna un cetățean român), nu mai poate turna la senectută folosind un calculator cu tastatură în limba corporatistă, romgleza”.
Bineînțeles, șefii săi corporatiști râdeau
mereu de această persoană cu dizabilități de a scrie fără diacritice și ca să-l
persifleze îi fixau mereu task-uri peste puterile lui*** (și mai și scriau “rog
ASAP!!!” pe ele), nu dădeau niciodată feedback pozitiv vreunei propuneri care
venea din partea sa și-l mai și trimiteau în tot felul
de meeting-uri ce presupuneau avansate cunoștințe de marketing și științele
excomunicării. De asemenea, întrucât domnul Apostrofel nu era o persoană
deosebit de arătoasă, șefii îl trimiteau sâmbăta și duminica la shooting-uri și
tot felul de happening-uri, în timp ce ei făceau teambuilding-uri la curve cu
restul angajaților care scriau fără dificultate fără diacritice.
Totul a culminat când la data de 11 octombrie 2007 unul dintre colegii
corporatiști i-a falsificat domnului Apostrofel semnătura pe un text fără
diacritice. Când și-a văzut propria semnătură sub o comandă pe care scria “una saorma fara
carne, fara ceapa, fara cartofi prajiti, fara varza si fara castraveti”, personajul
comemorat azi a sucombat prin deces, după ce în prealabil
trecuse în neființă de ciudă, deoarece după ce dăduse colțul se întâlnise cu un
popă jecmănitor căruia îi dăduse ortul pe care-l mai avea în buzunar până la
următorul salariu.
La înmormântare, șefii corporatiști i-au adus un copil din flori și două
coroane de flori de mucegai pe care scria: “Sa extinct omul ce facea cat sase sasi in
sase saci” și respectiv “Sa extinct vulturul ce sta pe-un pix, c-un
pisc in plisc”.
*când se exprima, de cele mai multe ori o făcea oral, dar câteodată și
verbal.
**sau, dacă am vorbi de dragoste pentru limba româna, atunci aceasta ar fi
cel mult una incestuoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu