Google+

duminică, 28 octombrie 2012

Sorin Oprescu si ÎPS Daniel și-au văzut visul cu ochii: au intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de leșinuri la o ceremonie de pupare de moaște


Guiness Book a omologat noul record obținut ieri de Primatul Capitalei, Sorin Oprescu în colaborare cu ÎPS Daniel: la ceremonia de pupare a moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Unicul Consolidator al clădirilor din clasa I de risc seismic, cei doi au reușit obținerea celui mai mare număr de leșinuri pe cap de locuitor la o ceremonie de pupare de moaște.
Precedentul record de leșinați la pupare de moaște era deținut de ierarhii de la Biserica Sfânta Parascheva din Iași și fusese omologat la data de 14 octombrie 2012.  
Noul record al lui Oprescu a fost, de altfel, contestat vehement de preoții de la Iași, care au acuzat o fraudă masivă: Conform legii, sigilarea urnelor cu moaște are loc la ora 21, fusul orar al României. După această oră mai pupă moaștele, prin corespondență, doar cetățenii români credincioși cu domiciliul sau reședința în străinătate, și anume în țările subdezvoltate care nu ne-au prins din urmă la fusul orar. Pe data de 14 octombrie, până la ora 20, noi înregistraserăm la Iași un număr de 157 leșinuri. Pe data de 27 octombrie, la București, până la aceeași oră, se înregistraseră numai 107 leșinuri, pentru ca brusc, la ora 21, la închiderea urnelor cu moaște, Sorin Oprescu să raporteze 270 de leșinați.
Avem informații că în ultima oră de pupat moaște la Deal-ul Mitropoliei, Oprescu a practicat din greu turismul ecumenic. Mai întâi a băgat o ofertă promoțională, prin care a permis credincioșilor să pupe la pachet moaștele Sfântului Dimitrie cu moaștele Sfântului Nectarie. Apoi a adus la moaștele Sfântului Nectarie, de prin împrejurimile Capitalei,  cinci autobuze pline ochi cu pensionari diabetici, care, când au morfolit niște moaște atât de dulci, au leșinat instantaneu, fiind imediat trecuți în registrul de evidență a leșinaților. Mai mult, Oprescu a folosit în mod excesiv și urna cu moaște mobilă.
Sorin Oprescu a respins categoric acuzele preoților de la Biserica Sfânta Parascheva din Iași: Lăsați-mă, bă, în pace, voi habar n-aveți ce mofturi mi-au făcut pensionarii ăia diabetici: ba că moaștele Sfântului Nectarie nu sunt 100% naturale, ba că au E-uri, ba că ei nu vor moaștele Sfântului Nectarie cu aromă de piersici, ci cu aromă de morcov, că face bine la vedere, după cum a zis Condurățeanu la OTV. Să dea dracii dacă la anul nu gătesc moaștele alea cu Maggi, Secretul Gustului! Păi dacă vroiam să-mi creez un avantaj, nu organizam, bă, puparea de moaște cu leșinături sâmbătă, ci duminică, că oricum, deoarece credincioșii stau la coadă și noaptea, ar fi pupat moaște și respectiv leșinat cu o oră mai mult, dată fiind trecerea la ora de iarnă”.
Puparea de moaște de la Mitropolie nu a fost însă lipsită de incidente. Astfel, beneficiind de o altercație minoră între credincioși, soldată cu plăgi înjunghiate, plăgi împușcate, echimoze și, printre altele, cu răsturnarea raclei cu moaște, un câine maidanez oportunist a șters-o printre picioarele combatanților cu o falangă a Sfântului Dimitrie cel Nou în dinți.
Așteptam cuvioasă la coadă să-mi vină rândul la pupat moaște, pomenind creștinește printre dinți morții celor care erau în fața mea. Când, deodată, o babă rivală din facțiunea ultras a Sfântului Nectarie m-a apostat cu un cot în burtă și s-a băgat la coadă în fața mea. Păi dumneavoastră știți cât post negru am ținut eu ca să-mi fac burta asta? Iar ea mi-a dat de m-a julit! Bineînțeles că imediat i-am aplicat Talpei Iadului un placaj neregulamentar în zona gâtului, perfecționat de mine personal la puparea de moaște de anul trecut”, ne-a declarat o preacucernică babă implicată în altercație, suporteră înfocată a Sfântului Dimitrie, așa cum ne-am dat seama și după tricoul ei de lână cu Sfântul Dimitrie cel Nou.
Adevăratul deliciu al credincioșilor bărbați veniți la pupat de moaște l-a constituit însă reprezentația publică dată de grupul de babe pravoslavnice lesbiene Buranovskie Babușki”, care pentru o perioadă a transformat ceremonia de pupare de moaște într-o ceremonie de pupare de hoaște.
Încheiem prezentul articol cu speranța că în zilele următoare Sorin Oprescu și ÎPS Daniel vor obține și omologarea celuilalt record stabilit la Sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou: cel mai lung cârnat uman.

Un comentariu:

  1. S-ar parea ca Deal-ul asta al Mitropoliei este unul dintre cele mai mai banoase deal-uri, mai ales acum, in vremuri de criza, cand se roaga credinciosii de moaste cu sutele de mii sa-i scalde in bani, ca sa-si ia si ei Mertzan cu geamuri blindate ca oamenii care s-au realizat in viata, frate, gen IPS Daniel.

    RăspundețiȘtergere