Google+

luni, 1 octombrie 2012

DD a elaborat planul salvator pentru Oltchim: fiecare salariat își va aduce lunar banii pentru salariu de acasă


Dan Diaconescu a dat azi publicității un plan salvator, care îi va permite să nu disponibilizeze niciun angajat al Oltchim-ului: lunar, fiecare salariat își va aduce singur salariul de acasă.
Dacă în cazul salariaților cu funcții de execuție situația nu este gravă, salariații cu funcții de conducere au precizat că ei nu-și pot aduce singuri salariile de acasă, deoarece acestea sunt extrem de nesimțite, astfel că refuză să se urnească de sub saltea, unde lenevesc cât e ziulica de lungă. Mai mult, directorul comercial al Oltchim a amenințat că-și ține banii la un ciorap pe care, dacă l-ar scoate o dată pe lună pentru a-și aduce salariul la serviciu, efectele pentru mediul înconjurător ar fi aproape mai devastatoare decât în vremurile în care Oltchim producea la capacitate maximă.
Totuși, cei mai mulți angajați ai Oltchim-ului sunt solidari cu Dan Diaconescu și, luând cunoștință de noul plan prezentat de acesta, au solicitat, în premieră pentru estul Europei, reducerea propriilor salarii. Unii economiști de rea-credință au insinuat însă că decizia angajaților Oltchim de a cere reducerea propriilor salarii este influențată si de intenția acestora de a aduce mai puțini bani de acasă pentru propriul salariu.
Următorul pas al lui DD în vederea redresării gigantului industrial s-ar părea că va fi închiderea totală a acestuia. Această măsură, spune DD, nu-i va afecta cu nimic pe angajații Oltchim-ului, cărora (deși combinatul va fi închis) li se va permite să-și aducă în continuare salariul de acasă. Mai mult, conform unui studiu de specialitate comandat de DD, este posibil ca în perioada în care combinatul va fi închis să se facă chiar ceva economie de materii prime destinate producției.
Dacă închiderea combinatului nu va fi totuși însoțită de succesul economic scontat, DD are în vedere și măsuri alternative de redresare cum ar fi:
-încheierea unui contract de prestări servicii cu Paraipan, Lăscărică si DomSemaca, personaje care se vor împușca atât în direct cât și în reluare printre utilajele de producție în ruină;
-excavarea subsolului combinatului timp de 300 de episoade în căutarea Elodiei;
-amenajarea în incinta combinatului a unei închisori ciocoiești, de unde în fiecare duminică DD va transmite în direct emisiunea “Ciocoii vechi și noi, Poporul”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu